Cele mai diferite știri de pe #diez din 18 august

DSC_0737
Foto:DARE Social Fashion Show

Luni Moldova a fost scăldată de un șir de Ice Water Bucket Challenge-uri, cei mai buni studenți din Moldova au obținut burse și am aflat cele mai bune localuri din Moldova potrivit TripAdvisor.

#1. Lista studenților cărora li se acordă Bursa Republicii în anul de studii 2014 – 2015 

12 cei mai buni studenți de la mai multe instituții de învățământ superior din Republica Moldova au obținut câte o bursă în valoare de 1.320 de lei, sumă pe care o vor primi lunar în anul de studii 2014 – 2015, în cadrul concursului „Bursa Republicii”.

#2. Programul în detalii de la Gustar Music Festival 2014 

Gustar Music Festival 2014 va avea loc la Orheiul Vechi, pe 23-25 august. Vor participa interpreți de renume din Moldova, cât și staruri de peste hotare.

#3. Speakerul TEDxChisinau, George Teodorescu, duce Ice Water Bucket Challenge la un nou nivel 

Avocatul George Teodorescu a acceptat Ice Water Bucket Challenge pentru Hospice Angelus Moldova și donează 500 lei. La rândul lui, George a spus că provoacă alte 3 persoane: Lyndon Allin, Peter-Vlad Ianusevici și John McKellar și dacă aceștia 3 acceptă mai donează 1.000 lei.

#4. Versiunea de vară a TOP 10 restaurante și baruri din Chișinău potrivit TripAdvisor 

TripAdvisor este cel mai mare site de călătorii din lume, unde turiștii (și nu numai) pot intra și descoperi care sunt cele mai bune restaurante, baruri, hoteluri sau alte locuri de vizitat din orașul pe care doresc să-l vadă.

#5. Ce vă așteaptă la „Noaptea Liliecilor” de la Gustar 2014 

„Noaptea Liliecilor” e o sărbătoare care are loc în fiecare an, în peste 30 de țări ale lumii. În ’98, a fost organizată pentru prima dată și în Moldova, iar acum acestor mamifere fantastice li se va dedica un întreg festival în cadrul Gustar 2014, în perioada 23-24 august.

#6. Casa Imago a făcut primul grup Ice Water Bucket Challenge din Moldova 

Olga Radu, de la Casa Imago a fost provocată de către Lilian Tomiță să răspundă provocării Ice Water Bucket Challenge. Și Olga a decis să o facă cu întreaga sa casă de creație, și nu doar atât, dar să fie un video-selfie.

#7. Cine este frumoasa basarabeancă Xenia Gavrilov, fotomodelul anului 2014 în România 

În vârstă de 18 ani, frumoasa Xenia Gavrilov este din Chişinău, Republica Moldova şi are dimensiuni excepţionale: înălţime 1,80 metri şi măsuri 86-60-90. Ea a câştigat concursul internaţional FashionTV Black Sea Model 2014 de la Mamaia (România), ceea ce îi va deschide uşa către marile podiumuri de modă ale lumii.

#8. A fost lansată o hartă interactivă a localurilor cu wi-fi și fără wi-fi 

Săptămâna trecută, echipa #diez a publicat lista tuturor parolelor de wi-fi a localurilor din Chișinău. Inițial lista număra 51 parole și acum a ajuns la 70. În scurt timp acest articol a făcut înconjorul internetului moldovenesc, cu sursă și fără sursă.

#9. 18 vise au devenit realitate la DARE Social Fashion Show 

Pe data de 16 august, s-a desfășurat primul eveniment caritabil de modă din Republica Moldova, eveniment dedicat femeilor cu dizabilități locomotorii și cu boli incurabile.

#10. 30 de studenți se vor bucura lunar de o bursă din partea Guvernului în anul de studii 2014-2015 

30 de studenți de la mai multe instituții de învățământ superior din țară au obținut câte o bursă în valoare de 1.200 de lei, sumă pe care o vor primi lunar în anul de studii 2014-2015, în cadrul concursului „Bursa Guvernului”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente