Alina Savin, studentă în România: În Moldova, sunt oportunități, mai ales pentru tineri

Alina Savin 3
Foto:Alina Savin. PC: Arhiva personală

Alina Savin a absolvit facultatea de Sțiinte Economice, specialitatea Marketing, a Universității „Vasile Alescandri” din Bacău, România. De asemenea, ea a făcut două stagii de practică în Moldova – la companiile Because și ODIMM.

Ce te-a motivat să aplici la programul de stagii JobSTORM?

În primul rând, dorința de a vedea, care este situația la noi acasă și curiozitatea unei proaspete absolvente în legătură cu ce ar avea ea de oferit întreprinderilor din țară.

Unde îți faci stagiul?

Îmi efectuez stagiul în două companii în același timp, ODIMM și Because. Am ales ODIMM, deoarece doresc să-mi lansez propria afacere, iar în cadrul acestei organizații am ocazia să văd ce oportunități au tinerii antreprenori, ce proiecte sunt desfășurate și cum sunt susținuți aceștia. Am fost foarte plăcut surprinsă de tot ce am văzut acolo, mediul antreprenorial este în continuă dezvoltare, iar persoanele cu inițiativă nu vor duce lipsă de susținere, consiliere și instruire din partea organizației. Because m-a atras prin conceptul, valorile și „culorile” cu care ne cuprind spațiile și sufletele. Este vorba despre o echipă tânără, perseverentă, care se bucură de un mare succes. Ei pot fi un exemplu bun pentru mine.

Cum ai fost primită?

În ambele organizații am fost primită foarte călduros, îmi face o deosebită plăcere să interacționez cu acești oameni. Mi s-a explicat succint despre ce este vorba și am convenit împreună asupra sarcinilor ce urma să le îndeplinesc.

Și care sunt acestea?

În cadrul ODIMM, mă ocup de promovarea programului PARE 1+1, programul de atragere a remitențelor în economie, ce oferă oportunități de a dezvolta o afacere acasă tuturor migranților sau rudelor de gradul I ale acestora. Iar la Because am avut drept sarcini principale organizarea unui eveniment marca Because și desfășurarea unei cercetări în vederea extinderii pe noi piețe.

Ce abilități speri să obții în urma programului?

Sper să devin mai organizată, să capăt mai multă experiență în domeniul marketingului și comunicării.

 

(dreapta) Alina Savin. PC: Arhiva personală
(dreapta) Alina Savin. PC: Arhiva personală

Cum ai compara câmpul de muncă din Moldova cu cel de peste hotarele țării?

Am lucrat vara trecută în România, în departamentul de marketing al unei întreprinderi, însă așa cum obiectul activității, cât și nivelul de dezvoltare sunt diferite, mi-ar fi destul de greu să fac o comparație. Condițiile de muncă, salariul sunt mai avantajoase peste hotare, oamenii sunt destul de deschiși atât la noi cât și acolo, eu cred ca diferența o face ceea ce simți și mai exact unde te simți tu bine.

Prin ce se deosebesc moldovenii de cetățenii țării din care vii?

Așa cum vin din România, diferența nu este foarte mare. Poate în mare moldovenii sunt mai uniți și mai sinceri, în schimb peste hotare cetățenii sunt mult mai deschiși și mai receptivi la tot ce este nou.

Cum vezi Moldova peste cinci ani?

Văd pentru Moldova un viitor destul de luminos, chiar și spre mirarea mea, deoarece nu cu foarte mult timp în urmă aveam altă părere. Chiar dacă am petrecut puțin timp în țară în ultima perioadă, am văzut că ceva se mișcă, mai sunt multe lacune, dar se lucrează asupra acestora. Clar că în cinci ani schimbările nu vor fi majore, însă dacă mai mulți s-ar implica cu adevărat, iar dacă schimbarea ar veni din interior, situația ar evolua.

 

(stânga) Alina Savin. PC: Arhiva personală
(stânga) Alina Savin. PC: Arhiva personală

Unde îți vezi viitorul?

Pentru următorii doi ani cel puțin mi-ar plăcea să mai investesc în mine și să capăt mai multă experiență peste hotare. Nu exclud faptul ca m-aș întoarce și în Moldova, eu sunt de părere că oportunități sunt peste tot, ba chiar mai mult, etapa de dezvoltare în care se află momentan Moldova ne oferă o mulțime de șanse. Îmi văd viitorul acolo unde o să mă simt „acasă”, încă nu am hotărât unde va fi acest loc.

Consideri că tinerii moldoveni care se află în străinătate ar trebui să se întoarcă acasă?

Dacă motivul din care tinerii nu se întorc în Moldova este cel că nu ar avea ce face aici sau pentru că nu au oportunități, atunci țin să menționez că nu este așa. Atâta timp cât aceștia sunt buni în ceea ce fac, sunt perseverenți și dornici de a face ceva, Moldova este un mediu propice dezvoltării, mai ales acum. Pentru că tocmai acum începem să trecem printr-o etapă a dezvoltării prin care țările dezvoltate au trecut cu brio, nu trebuie să reinventăm anumite chestii, ci pur și simplu să luăm exemplu, să preluăm sistemele și să mergem înainte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente