Companiile aeriene renunţă la survolarea Ucrainei

Plane-flying-in-sky-wallpaper
Foto:PC: hdwallpapersbot.com

Majoritatea companiilor europene şi americane au decis că nu vor survola Ucraina, după prăbuşirea unui avion de linie malaezian în estul acestei ţări.

Agenţia federală americană a aviaţiei (FAA) a cerut avioanelor comerciale americane să evite spaţiul aerian din estul Ucrainei, în urma prăbuşirii avionului malaezian în această zonă, scrie Mediafax.

FAA a lansat acest apel „din cauza evenimentelor recente şi unor potenţiale noi activităţi periculoase”.

Compania Air France a anunţat că a „luat decizia de a nu mai survola estul Ucrainei”.

În Germania, Lufthansa, numărul unu printre companiile aeriene de transport în Europa, a decis că ocolească „spaţiul aerian ucrainean începând din acest moment”. O decizie similară a luat compania italiană Alitalia.

La rândul său, compania elveţiană Swiss a renunţat la survolarea estului Ucrainei.

În Marea Britanie, British Airways a anunţat că zborurile sale nu vor tranzita „spaţiul aerian ucrainean, cu excepţia unui zbor zilnic pe ruta Londra – Kiev”. Un purtător de cuvânt al companiei britanice a explicat că această cursă spre Kiev va fi operată, deoarece capitala ucraineană „se afla la o distanţă de sute de kilometri de locul accidentului”.

Compania spaniolă Iberia, precum şi cea scandinavă SAS au anunţat că nu au zboruri care să tranziteze estul Ucrainei.

Companiile aeriene din Federația Rusă au primit o interdicție de la Agenția Federală de Transport Aerian (Rosaviatsiya) de a face zboruri de tranzit prin spațiul aerian al Ucrainei. De acum înainte, rutele vor fi stabilite prin spațiul statelor vecine.

Vineri dimineața, Direcția Generală a Aviației Civile din China (CAAC) a anunțat că interzice avioanelor chineze să efectueze zboruri prin spațiul aerian din vestul Ucrainei.

Autorităţile ucrainene au închis, joi seara, toate rutele aeriene care tranzitează estul ţării, a anunţat Eurocontrol. „Toate zborurile pe aceste rute sunt în prezent respinse de Eurocontrol”, a anunţat într-un comunicat organizaţia care se ocupă de gestionarea spaţiului aerian european, precizând că „toate aceste rute vor rămâne închise până la emiterea unui alt ordin”.

Anterior, după producerea accidentului, Franţa a îndemnat toate companiile aeriene să evite spaţiul aerian ucrainean.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente