În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– 4 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și regimul punctelor de trecere;
– o persoană a recurs la uz de fals în acte;
– o tentativă de trecere peste frontiera de stat a bunurilor materiale;
– 3 cetățeni străini au depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 2 mijloace de transport, reutilate fără autorizația organelor de resort;
– 5 persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile Regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, se atestă o creștere a fluxului de persoane şi mijloace de transport.