Prezentatoarea TV, Lilu (Lilia Ojovan) organizează un târg de vară de caritate, care va avea loc pe data de 22 iulie, în curtea universităţii IRIM (Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova) şi a Colegiului Pedagocic “Alexei Mateevici”, cu începere de la ora 11:00.
Intrarea la eveniment va fi liberă, însă pe tot teritoriul târgului vor fi amplasate borcane în care doritorii vor putea lăsa donaţii pentru Irina, ce suferă de o boală necunoscută.
Lilu a ales să ofere ocazia celor 10 tinere să afişeze câte 10 ţinute de ale sale la târg, spre vânzare, pentru a avea un asortiment divers şi a spori colectarea resurselor financiare pentru Irina.
Evenimentul promite a fi frumos şi prietenos, iar Lilu a asigurat invitaţii că va fi „muzică bună, pături şi pernuţe să ne tolănim la umbra copacilor, compot de casă şi plăcinţele”.