Tinerii pot participa la prima simulare UNESCO în Grecia

corfu-6
Foto:Corfu, PC: balitour.ro

În Grecia, la Corfu se organizează prima simulare UNESCO, în perioada 20 – 23 august, care va reuni tineri din întreaga lume ce vor avea oportunitatea de a afla ce înseamnă să lucrezi pentru organizația internațională și cum aceasta se implică în rezolvarea problemelor globale.

Conform Mlafiinfo, o astfel de simulare va avea loc pentru prima oară și are scopul de a aduce tinerii împreună și a le spori cunoștințele cu privire la UNESCO: cum funcționează, valorile și obiectivele sale, să înțeleagă modul în care se ocupă comunitatea internațională de problemele globale, prin dezbateri constructive.

UNESCO este o organizație a Națiunilor Unite, care lucrează pentru a crea condiții de dialogare între civilizații, culturi și popoare, bazate pe respectul pentru valorile împărtășite. Acesta are scopul construirii păcii, eradicării sărăciei, promovării dezvoltării durabile și dialogului intercultural. UNESCO contribuie la realizarea acestor obiective prin intermediul a cinci programe majore: Educație, Științe naturale, Științe Sociale și Umane, Cultură, Informație și Comunicare.

Eligibilitate:

Simularea este deschisă către toți tinerii fără limită de vârstă. Este recomandat ca participanții să fie bine informați despre structurile UNESCO și în care din acestea ar dori să se implice.

Costuri:

Sunt percepute diverse taxe de participare în funcție de statutul fiecărui participant:
Taxa pentru delegații – 25 EUR
Taxa pentru delegat – 30 EUR
Taxa pentru jurnaliști – 25 EUR
Taxa pentru traducători – 25 EUR

Taxa include cheltuielile legate de materialele distribuite, pauzele de cafea și prânz. Cazarea și călătoria nu sunt acoperite, dar prețurile hostelurilor sunt avantajoase.

Pentru a aplica completează formularul de aplicare până la data de 30 iunie, 2014. Pentru mai multe detalii vizitați site-ul oficial.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente