Rusia a cerut amânarea următoarei runde de negocieri în formatul 5+2, care a fost propusă de emisarul special OSCE Radojko Bogojevici pentru perioada 17-18 iulie, până la toamnă, în septembrie.
Este necesară pregătirea unei agende în vederea acestor „consultări” și să se dea părților timp să lucreze la ea, a declarat miercuri ambasadorul Serghei Gubarev, citat de Hotnews.
„Am trimis o scrisoare și am propus amânarea consultărilor până în septembrie”, a precizat el, precizând că Tiraspolul împărtășește punctul de vedere rus.
Anterior, emisarul special OSCE Radojko Bogojevici a propus organizarea următoarei runde a negocierilor între Republica Moldova și Transnistria – cu OSCE, Rusia și Ucraina ca mediatori, UE și Statele Unite ca observatori – pentru perioada 17-18 iulie.
Rusia „nu vede nici un motiv să fie organizate negocieri de dragul negocierilor”, a apreciat Gubarev. „Am revenit la etapa inițială, în care părțile formulează pretenții”, a continuat el. În opinia sa, „sarcina esentială este ca întâlnirile noastre să fie eficiente. Dacă runda din iulie nu conduce la nici un rezultat, acest lucru va discredita negocierile.”
Aceste declarații intervin în contextul în care Republica Moldova, Ucraina și Georgia, trei foste republici sovietice, urmează să semneze vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeana, un lucru care irită Moscova din cauza că cei trei foști sateliți sovietici urmează să iasă din sfera sa de influență.
De asemenea, Moscova a amenințat miercuri că va adopta „măsuri de protecție” în cazul în care acordurile de asociere semnate de către cele trei țări din Europa de Est vor „dăuna” economiei ruse.
Negocierile în formatul 5+2 au fost întrerupte la sfârșitul lui 2006. Chișinăul și Tiraspolul au reluat dialogul cu asistența Rusiei doi ani mai tarziu, la nivel de reprezentanți politici. În martie 2009, negocierile au fost reluate în urma unei întâlniri trilaterale între președinții Rusiei și Republicii Moldova cu liderul regiunii separatiste Transnistria. În cadrul unor întâlniri la Moscova, Vilnius anul trecut și la Dublin anul acesta, părțile au fost de acord să reia negocierile.
Pe agenda acestor negocieri se află trei seturi de probleme, și anume socio-economice, umanitare și privind drepturile omului.