Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, despre modalităţile de detensionare a situaţiei în Ucraina, anunţă Kremlinul.
„Preşedintele ucrainean i-a prezentat lui Vladimir Putin planul de soluţionare a situaţiei din sud-estul Ucrainei”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse. Aceasta este prima conversaţie între cei doi preşedinţi anunţată oficial de Kremlin.
„Cei doi preşedinţi au discutat şi despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale”, a adăugat oficialul rus.
Chiar dacă Preşedinţia ucraineană a anunţat că discuţia de joi a fost „lungă şi substanţială”, purtătorul de cuvânt al lui Poroşenko a subliniat că noul preşedinte al Ucrainei s-a plâns lui Putin de o presupusă incursiune a trei tancuri în teritoriul ucrainean.
„Poroşenko a calificat situaţia drept inacceptabilă”, a scris purtătorul de cuvânt al preşedintelui pe pagina sa de Facebook, făcând aluzie la informaţii potrivit cărora trei tancuri datând din perioada sovietică au intrat în teritoriul ucrainean dinspre Rusia, o acţiune dezminţită de Moscova.
Potrivit Kievului, cei doi lideri „au discutat măsuri pentru încetarea focului şi pentru ajungerea la o soluţie paşnică”.
Tensiunile persistă totuşi în estul Ucrainei, în special la Doneţk, unde o explozie – probabil un atentat – a vizat vehiculul unei lider al separatiştilor din oraş, Denis Puşilin, a anunţat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a autorităţilor separatiste. Puşilin „nu se afla în vehicul” în momentul producerii exploziei, au precizat autorităţile separatiste.
Înainte de discuţia dintre Putin şi Poroşenko, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat „absenţa oricăror progrese în eforturile de calmare a violenţelor” şi continuarea operaţiunii represive a Kievului.
El a cerut, de asemenea, o anchetă urgentă asupra unor informaţii despre utilizarea de bombe incendiare de către forţele ucrainene. La Kiev, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deşciţa, a apreciat că glonţul este în câmpul Rusiei.
„Trebuie ca Rusia să înceteze să-i susţină pe separatişti. Trebuie să înceteze să trimită blindate şi camioane cu combatanţi înarmaţi în regiunile din Est”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă.
„Am convocat o reuniune de urgenţă, iar comandanţii militari au anunţat reluarea controlului pe cei 100 de kilometri de frontieră care se aflau sub controlul rebelilor”, a anunţat Preşedinţia ucraineană.
Un punct cheie al planului lui Poroşenko este crearea unor culoare umanitare cerute de Moscova pentru a li se permite civililor să părăsească zonele de conflict din estul ţării, unde violenţele s-au soldat cu 270 de morţi în două luni. Luptele continuă în estul Ucrainei, în principal la Sloviansk, un bastion prorus din regiunea Doneţk unde locuitorii sunt nevoiţi să îndure lipsa apei potabile şi adeseori a electricităţii.