La 7 iunie 2014, a avut loc Ședința Elitară nr. XXXIII a Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, în cadrul căreia Ion Dodi a devenit pentru a doua oară magistru. Echipa #diez, împreună cu crupierul ședinței Marcel Spătari, a făcut o selecție de întrebări care v-ar putea părea interesante.
#1. Întrebare de Ion Vasilica:
Având o muncă foarte grea, ciobanii în trecut practic nu cunoşteau odihna. În Anglia, ciobanii erau tradiţional înmormântaţi cu un smoc de lână, care servea drept dovadă că sunt ciobani. Dar de ce se credea că au nevoie de o asemenea dovadă?
Răspuns: La Judecata de Apoi, se credea că această demonstraţie îi va absolvi pe ciobani de păcatul de a fi lipsit frecvent de la slujbele de duminică, zi care nu era întotdeauna de odihnă pentru ei.
#2. Întrebare de Orest Dabija:
Camille Barrere, un ilustru diplomat francez din perioada interbelică, dar cu trecut comunard, declara că după ce a fost ambasador timp de 20 de ani la Roma, visul său era de a ajunge ambasador şi la Londra. El remarca foarte spiritual că visul său nu prea avea mari şanse de izbândă, la ministerul francez de externe găsindu-i-se un mare handicap pentru a putea ocupa postul de ambasador în Anglia. Întrebare: Care era respectivul handicap?
Răspuns: Barrere vorbea engleza. Comentariu: E bine cunoscut faptul că francezii, din mândrie naţională, nu prea învaţă limba engleză. Barrere era un comunard, şi deci, un internaţionalist, fără prejudecăţi lingvistice.
#3. Întrebare de Octavian Sirețeanu:
Potrivit uneia dintre versiunile acestui cântec arhicunoscut, sfârșitul celei de-a zecea strofă, dar și al cântecului este ”Buff!”. Î: Intonați primele 3 versuri ale cântecului.
Răspuns: Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen
#4. Întrebare de Sanda Șerșun:
Cum viitoarea regină a Franței, Ana, l-a făcut de rușine pe soțul său, regele Henric, semnând contractul matrimonial?
Răspuns: A scris în latină Anna Regina, iar soțul său, fiind analfabet, o pus doar o cruce.
#5. Se crede că ele au apărut pentru prima dată în Europa pe o monedă siciliană, bătută în anul 1134. Prin ele se deosebeau ceasurile femeiești de cele bărbătești la începutul secolului XX. Ce sunt ele?
Răspuns: Cifrele arabe
#6. Un critic literar englez a spus despre acest scriitor că el se grăbește să moară. Și, într-adevăr, el trăiește deja de mai mulți ani sub amenințări. Despre ce scriitor este vorba?
Răspuns: Salman Rushdie Comentariu: Articolul se numește „Rushdie and the Rush to Die”. După publicarea „Scrisorilor Satanice”, mai mulți musulmani l-au amenințat cu moartea pe scriitorul indian Salman Rushdie.
#7. “O lacrimă pe obrazul timpului”. Ce descria prin aceste cuvinte poetul indian Rabindranath Tagore?
Răspuns: Taj Mahal
#8. Legenda spune că odată un cavaler și iubita lui se plimbau pe malul unui râu. Cavalerul a rupt un mănunchi de flori, dar sub greutatea armurii sale, a căzut în râu. Înecându-se, el a aruncat florile către domniță și a strigat trei cuvinte. Reproduceți aceste trei cuvinte.
Răspuns: Nu mă uita
#9. Mina de metal Pyhasalmi, care se afla în Finlanda, este cea mai adâncă din Europa. Ce se află la adâncimea de 1400 de metri în mina Pyhasalmi și în Parlamentul Finlandei?
Răspuns: Sauna
#10. Numiți francezul care în călătoria sa a făcut o scurtă pauză în care a lucrat la construcția Canalului Panama.
Răspuns: Paul Gaugain, în drumul din Franța către Tahiti
#11. Napoleon oferea propriilor slugi unele obiecte personale noi pentru o perioadă de timp. Despre ce obiecte este vorba?
Răspuns: Încălțăminte
#12. Benjamin Franklin scria despre primul că este un hoț și un laș. Al doilea, în schimb, este mult mai curajos și niciodată nu ar ezita să atace un britanic care i-ar invada teritoriile. În plus, al doilea este cu adevărat originar din Statele Unite. Numiți-l pe primul și pe al doilea.
Răspuns: Vulturul și curcanul. B. Franklin propunea curcanul în calitate de simbol al Statelor Unite
#13. Cântărețul de operă Enrico Caruso în unele repetiții, era acompaniat de un pianist care se afla în altă cameră. În ce cazuri?
Răspuns: Când Caruso făcea baie, sau duș.
#14. În anul 1884 unele echipe de fotbal din Anglia erau învinuite de celelalte echipe de fotbal că ofereau asta jucătorilor lor. Astăzi toatele echipele din, de exemplu, Divizia Națională a Moldovei oferă asta tuturor jucătorilor. Ce este asta?
Răspuns: Salariu
#15. Puțini dintre locuitorii orașului Chișinău știu că Aleea Clasicilor există și în orașul Bălți. Această alee a fost inaugurată în anul 2010, când au fost instalate trei busturi. Care au fost aceste prime trei busturi, unicele instalate până astăzi?
Răspuns: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Grigore Vieru
#16. Luptătorii pentru drepturile omului spun că toți oamenii au dreptul la acest lucru. În cazul unor evenimente de pe stadioanele din Spania, de exemplu, el face biletele mai ieftine. Ce este el?
Răspuns: Locul sub soare
*Pentru a putea citi răspunsurile selectați spațiul de lângă Răspuns, textul este scris cu alb.