Tinerii au discutat patru aspecte ale educației, vineri, 30 mai, în cadrul Consultării publice „Tinerii după 2015: Realizarea viitorului pe care și-l doresc”.
Scopul consultării este de a aduce vocea tinerilor din Republica Moldova la Forumul Global de Tineret al Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc la New York în perioada 2 – 3 iunie, 2014.
Mariana Morari, membru al Alianţei Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi a fost delegată la Forumul Global de Tineret din New York, care va prezenta poziția și viziunea tinerilor participanți la consultarea publică asupra modului în care tinerii își văd viitorul după anul 2015 și cum acesta poate fi realizat.
Consultarea a reunit elevi și studenți activi și implicați în societate care și-au expus opiniile cu privire la patru aspecte ale educației propuse spre analizare în cadrul seminarului: Educaţia calitativă”, „Educaţia incluzivă”, „Educaţia pentru angajare” și „Educaţia pentru sănătate”.
Tinerii s-au împărțit în patru grupuri, în dependență de domeniul de care au fost interesați și împreună cu moderatorii acestor grupuri au reușit să identifice cauze ale problemelor discutate, cum acestea se manifestă în societate, consecințe și soluții. Fiecare grup și-a prezentat apoi rezoluțiile în urma discuțiilor în fața experților prezenți la consultare.
„Am dorit să facem auzită vocea tinerilor în ceea ce privește educația. Să aflăm de ce este atât de importantă și cum am vrea să arate pentru noi. Delagata noastră la New York va prezenta rezultatele acestei consultări. Numărul mare de tineri prezenți astăzi este o bucurie pentru noi, întrucât este dovada implicării tinerilor în problemele ce îi vizează direct”, ne-a spus Doru Curoșu, președintele CNTM dar și moderatorul grupului „Educație pentru angajare”.
„Am făcut parte din grupul „Educație pentru sănătate” și m-am implicat foarte activ în discuții, am dat chiar și multe idei interesante, ceea ce nu a făcut altceva decât să-mi ofere energie pozitivă. Ceea ce mă afectează atât pe mine, cât și pe colegii mei este exemplul de educație pe care ni-l oferă adulții și care este de cele mai multe ori negativ”, ne-a explicat Victor, elev la liceul „Spiru Haret” din capitală.
Anastasia, o altă participantă, ne-a spus că a ales grupul „Educație pentru angajare”, deoarece este problema cu care se confruntă în prezent, fiind în căutarea unui loc de muncă: „De fiecare dată când am încercat să-mi găsesc un post de lucru, m-am confruntat cu aceeași problemă și anume faptul că toți angajatorii cer candidaților să aibă experiență în lucru de cel puțin 3 ani. Chiar dacă un student face voluntariat, deseori acesta nu este suficient.”
Consultarea tinerilor are loc pentru a doua oară anul acesta și este organizată de Consiliul Național al Tineretului din Republica Moldova, Organizația Națiunilor Unite, Rețeaua educatorilor de la egal la egal Y-PEER Moldova, Reprezentantul Grupului de tineri al Inițiativei Globale Education First, Alianţa Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi.