Platformă pentru elaborarea politicilor publice unică pentru studenții și profesioniștii din diasporă

27418
Foto: BRD invită diaspora să contribuie la elaborarea politicilor publice în cadrul Guvernului

Biroul pentru relații cu diaspora (BRD) și Grupul Diaspora Economică pentru Moldova au lansat vineri, 30 mai, o platformă unică pentru studenții și profesioniștii din diasporă prin care vor putea contribui la dezvoltarea pe termen lung a țării. Inovația proiectului ține de crearea de echipe de lucru mixte (funcționar public – reprezentat diaspora), pe subiecte de politici socio-economice.

O primă etapă în cadrul platformei este organizarea seminarului de politici publice, care va avea loc în perioada 28-30 august 2014, la Zilele Diasporei. Participanții la seminar vor identifica probleme de politici socio-economice pe care le întâmpină țara și vor contribui în comun cu Guvernul la rezolvarea lor.

Potrivit lui Victor Lutenco, șeful BRD, „este primordială stabilirea unei platforme unde experiența și cunoștințele cumulate în mediul corporativ, academic sau public în țările dezvoltate să fie transmise decidenților politici pentru optimizarea politicilor publice în Moldova. Prin intermediul acestei inițiative, vrem să valorificăm abilitățile și cunoștințele studenților și profesioniștilor din diasporă, vrem să implicăm diaspora în activitățile de acasă, inclusiv de la distanță.”

„Diaspora noastră reprezintă un tezaur imens din mai multe considerente. În primul rând, concetățenii noștri contribuie la prosperarea țărilor în care s-au stabilit. În al doilea rând, resursele financiare ale acestora trimise acasă stimulează considerabil consumul intern și, prin urmare, și activitatea economică autohtonă. Cel mai important însă este faptul că diaspora noastră a acumulat pe parcursul anilor o experiență vastă în diverse domenii, pe care țara noastră încă nu a reușit să o fructifice la maximum. Și anume acesta e și scopul principal al proiectului, să aducem experiență valoroasă acasă”, a afirmat Viorel Roșcovan, membru al Grupului Diaspora Economică pentru Moldova, profesor de Finanțe la Universitatea Erasmus, Rotterdam School of Management din Olanda.

În acest context, organizatorii invită tinerii studenți și profesioniștii din diasporă să depună dosarul de participare, care va conține un rezumat al analizei ex-ante a problemei, în baza unuia dintre următoarele trei domenii de interes (extrase din Strategia de Dezvoltare Naționala – Moldova 2020):
– Infrastructura: metode de finanțare a investițiilor publice în infrastructura publică (a drumurilor, energetică, canalizare, etc.) și implementare a lucrărilor pe domenii;
– Servicii Financiare/Accesul la Finanțare: metode de reglementare și intensificare a concurenței pieței sectorului financiar și de dezvoltare a instrumentelor de administrare a riscurilor;
– Diversificarea portofoliului de produse ale băncilor locale;
– Sistemul Echitabil de Pensii: sustenabilitatea financiară și dezvoltarea unui sistem echitabil de pensii în asigurarea unei rate adecvate de înlocuire a salariilor.

În urma realizării proiectului va fi elaborat un set de politici publice ale Guvernului Republicii Moldova. Participanților la seminar li se va oferi ocazia să colaboreze cu Guvernul în implementarea acestor politici și să devină consilieri asociați ai autorităților.

Persoanele interesate sunt invitate să expedieze un rezumat al contribuției (arborele problemei și schițe de opțiuni pentru rezolvarea acesteia) de maxim 500 de cuvinte în format PDF la adresa [email protected] până pe data de 25 iunie, 2014. În urma selecției, cei nominalizați să participe la seminar vor dezvolta o analiză ex-ante pe marginea ideii propuse, în echipă cu un consultant din Guvernului Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente