Republica Moldova şi Georgia au parafat împreună acordurile de asociere cu UE. Într-un interviu, acordat Agenţiei IPN, Preşedintele Parlamentului Georgiei, David Usupashvili, desfăşoară lista asemănărilor privind parcursul european al celor două state, precum şi cea a provocărilor comune cărora trebuie să le facă faţă Georgia şi Moldova.
„Apropierea de UE cere ţărilor noastre standarde de democraţie mai înalte, protecţia drepturilor omului şi libertăţilor civile, un nivel mai ridicat de dezvoltare al economiei. În plus, nu putem să nu vorbim şi despre faptul că aspiraţiile europene ale Moldovei şi Georgiei sunt foarte dureros percepute de vecina noastră Rusia.
Putem spune că ambiţiile politice ale Rusiei şi încercarea de a domina spaţiul post-sovietic atât pentru Moldova, cât şi pentru Georgia este principala problemă în calea de integrare în Uniunea Europeană. Un exemplu viu serveşte susţinerea şi promovarea forţelor separatiste şi în Moldova, şi Georgia. Exemplu în acest sens sunt, de asemenea, ultimele evenimente din Ucraina, anexarea Crimeii şi acţiunile agresive împotriva statului ucrainean”, a spus David Usupashvili pentru IPN.
Pornind de la cele spuse, problemele şi dificultăţile Georgiei şi Moldovei sunt mult mai asemănătoare decât diferite, cu toate că Moldova îşi declară neutralitatea, iar Georgia declară ca vrea să devină membră NATO. Desigur, între ţările noastre există şi diferenţe specifice. În particular, Moldova are relaţii strategice şi intense cu o ţară membră a Uniunii Europene, cu România, ceea ce este un factor suplimentar, dar similitudini în problemele noastre avem, totuşi, mult mai multe, a adăugat Președintele Parlamentului georgian.