Care a fost venitul lui Barack Obama și Vladimir Putin pentru 2014?

obama-putin_2637988b
Foto:Vladimir Putin și Barack Obama, PC: telegraph.co.uk

Potrivit postului de televiziune NBC News, documentul de 42 de pagini, prezentat de Casa Albă, arată că familia Obama a donat 59,251 de dolari către 32 de organizaţii de caritate.

Barack şi Michelle Obama au câştigat 481.098 dolari în 2013, în scădere faţă de 608.611 în 2012 şi 789.674 în 2011. Ei au plătit un impozit pe venit în valoare de 98,169 de dolari, transmite Mediafax.

În calitatea de preşedinte al SUA, Barack Obama are un salariu anual de aproximativ 400.000 de dolari. Barack şi Michelle Obama obţin venituri suplimentare din vânzarea cărţilor pe care le scriu.

Veniturile preşedintelui rus, Vladimir Putin, de asemenea, sunt în scădere. Astfel, în 2013, Putin a obţinut venituri de aproximativ 74.000 de euro (3,7 milioane de ruble), în scădere faţă de 129.065 de euro în 2012 şi mai puţin decât venitul premierului Dmitri Medvedev.

Preşedintele rus deţine un apartament cu suprafaţa de 77 de metri pătraţi, un teren de 1.500 de metri pătraţi, un garaj şi trei autoturisme.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente