Ronin Terrente: „Nu mă consider un artist, din această cauză cred că sunt sincer”

1980181_10203100880180221_1476541229_o
Foto:PC: Arhiva personală

Sergiu, sau cum mai este recunoscut de către oameni – Ronin Terrente. Tipul bărbos care este un liber cugetător, scrie pe blog, compune texte pentru piese muzicale, este moderator la o emisiune la radio, se filmează-n pelicule de scurt metraj. Despre scenariul filmului asupra căruia lucrează, cartea pe care o scrie și alte detalii intime aflați în interviul care urmează.

#1. De unde vine numele Ronin Terrente?

Ronin: Cândva, trăia un tip în Brăila, un haiduc, căruia i se mai spunea Ronin, că altfel îi era numele adevărat, combinația aceasta mi-a plăcut – Ronin Terrente, și am ales-o.

#2. Ce facultate ai făcut?

Ronin: Am decis să merg la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), la actorie. Prima mea încercare de a intra să studiez acolo a fost eșuată, nu m-au admis. Fiind ambițios și un pic mândru, „Cum adică, pe ceilalți îi iau iar pe mine nu?”, am revenit în următorul an, aici, iar nu doreau să mă admită. La care eu le-am zis că, vin la examen până când o să intru la această facultate. Astfel, eu am mi-am început studiile la Academie.

#3. Te ocupi cu foarte multe lucruri, mai puțin cu film, de ce?

Ronin: Nu fac film pentru că nu e atât de simplu, avem o piață moartă în Moldova. Periodic mai torn filme de scurt metraj, cu unul dintre acestea – Speranța, am luat un premiu la finele anului 2013. Lucru interesant când obții vreun premiu, toată lumea te laudă, dar nu toți cred că ai meritat. Cu timpul, oamenii mai slabi de caracter cad pe diferite vicii, artiștii sunt persoane bârfitoare și nesincere.

1452374_10200216174646385_1315873158_n

#4. Cine-i ParazitulProletar?

Ronin: Mai demult mi-a venit ideea să fac un blog, mă antrenez să scriu. Astfel, observ reacțiile oamenilor la articolele mele. Sun curios din fire. #ParazitulProletar este un personaj care tinde să devină un intelectual. După care, ca orice #Proletar, visează la o viață – lucrează la uzină și vrea să devină șef. #Parazit fiindcă el parazitează spațiul internetului cu păreri, în majoritatea cazurilor – opuse celor din publicul larg. Eu scriu pentru că într-adevăr cred în ceea ce scriu.

#5. Ai o idee de film, ți-ar plăcea să realizezi unul?

Ronin: Nu sunt sigur, de lung metraj sau mediu. E nevoie de echipă, dacă ar fi un producător, lucrurile s-ar simplifica, fiindcă singur e dificil să faci totul. Însă, dacă ai tărie de caracter și tupeu, poate obții ceva.

#6. Te consideri un artist?

Ronin: Nu mă consider un artist, din această cauză mă consider un artist. Sunt sincer în primul rând cu mine. Îmi place să ajung acasă și să nu-mi pară rău de ziua pe care am trăit-o.

1966703_655484097822032_1122037922_n

#7. Care-i programul tău zilnic?

Ronin: Aș vrea să am un program, dar sunt leneș. Însă, dacă vreau să reușesc ceva, e nevoie de un regim. „Rutina” aceasta-i necesară, mai ales unui artist. Toți scriitori celebri aveau o ierarhie a timpului bine stabilită, când să scrie ori să doarmă etc. În prezent, noi pierdem foarte mult timp pentru lucruri nesemnificative. În viitorul apropiat cred că o să-mi formez ritmul meu.

#8. Cine sau ce te inspiră?

Ronin: Experiența zilnică, lectura și filmele pe care le vizionez.

#9. Vrei să scrii o carte, care va fi subiectul acesteia?

Ronin: Micul psih se va numi și va fi despre Omul prins în menghina zilelor care se repetă și modul în care vrea să evadeze. Sunt convins că nu sunt primul care scrie despre acest subiect, dar atitudinea și felul în care gândești – asta mă face diferit de restul.

#10. Cum ai ajuns la radio?

Ronin: Împlinesc un an de zile de când lucrez la Radio Moldova. Am mers acolo cu ideea creării unei emisiuni, ea a fost acceptată, astfel a început cariera mea de moderator la radio.

1002850_207405742717215_804058958_n

#11. Ce te face fericit?

Ronin: Lucrurile mărunte, lucrurile noi, când văd ceva frumos – pentru mine. Deasemenea, îmi plac copiii și animalele. Sunt foarte fericit când cineva este amabil, apreciez acest fapt.

#12. Există cultură în omul din societatea noastră?

Ronin: Ea trebuie educată, însă la noi deocamdată nu se întâmplă astfel. Pentru a educa populația este nevoie să există un lider, el va fi un exemplu pentru alții. Dacă s-ar investi în minte, am avea de câștigat.

#13. Care sunt fobiile tale?

Ronin: Îmi este frică de colțuri, întuneric, sânge și oameni inculți (proști).

1900592_285815061568165_628533083_o

#14. Cum a luat naștere trupa No Shagga, actuala LabbaTrissta?

Ronin: Eu am fost inițiatorul, cel care a venit cu ideea, apoi i-am propus unui prieten – Mihai Gâțu, respectiv Mihai a găsit a 3 persoană. Câteva repetiții ne-au fost necesare pentru a ne acomoda. Eu scriam textele, mă ocupam de vocal, băieții compuneau muzica pentru piesele noastre. Timp de 9 ani am cântat împreună, în prezent mai rar o facem. Nu avem resurse financiare, timp. Prea multă investiție, fără profit.

#15. Preferi să asculți ori să adresezi întrebări?

Ronin: Sunt foarte sarcastic, depinde de la caz la caz. Îmi plac oamenii care spun despre ei că ar fi foarte deștepți. E foarte simplu să demonstrezi dacă are dreptate ori nu – punându-i câteva întrebări, răspunsul cărora le cunoști. Mereu mă ridic ori cobor la nivelul oamenilor cu care comunic.

191953_10152055472655008_2128005360_o

#16. Intenționezi să rămâi în Moldova sau vrei să migrezi?

Ronin: E frumos orașul în care trăiesc și lucrurile de aici, problema-i că noi nu avem dorința de schimbare, nu vrem să mergem înainte. Îmi doresc să plec, și e foarte riscant acest pas – trebuie să începi totul de la zero. Astfel, te provoci și observi, ești capabil să obții ceva sau rămâi fără nimic.

#17. Ai prieteni?

Ronin: Un prieten se vede prin faptele prin care le face, nu prin distribuirile de pe wall-ul de pe Facebook. Cred că am 2 sau 3 oamenii care m-au ajutat când i-am rugat.

#18. Cine-i Melisa în viața ta?

Ronin: Am o relație de 11 luni cu ea, această pisică este tot ce a rămas de la fosta mea prietenă. Dacă sunt acasă, mereu stă pe lângă mine. Mie îmi plac animalele mai mult decât oamenii, fiindcă ele sunt loiale. Niciodată nu am simțit atâta dragoste de la vreun om, câtă am de la Melisa.

1275127_589261947802471_1305690773_o

#19. 3 lucruri pozitive și 3 negative ale lui Ronin Terrente.

Ronin:  Minusurile: vorbesc mult, mă plictisesc repede, nu-mi plac oameni care consideră că știu multe. Plusuri: maleabil, sincer, amabil.

#20. Ești mulțumit de lucrurile pe cale le-ai obținut până în acest moment?

Ronin: Unii nu au nici jumătate din ce am făcut eu, alții au mai mult. Da. Sunt mulțumit. Dar, pot obține mai multe.

Victor Zaharia, reporter stagiar

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente