Adunarea Parlamentară a NATO a adoptat, în cadrul reuniunii de la Riga, o decizie cu privire la încetarea cooperării politice cu Parlamentul Federaţiei Ruse.
Anunțul a fost făcut de către președintele Adunării Parlamentare a NATO, Hugh Bayley. Decizia a fost luată din cauza crizei din Ucraina și a poziției Dumei de Stat față de această problemă, scrie Vocea Rusiei.
”Participarea reprezentanților Rusiei la ședințele Adunării Parlamentare a NATO a fost interzisă până la producerea unei schimbări a situației din Ucraina. Cooperarea formală a fost suspendată”, a spus Ojars Kalnins, șeful delegației letone la Adunarea Parlamentară a NATO, scrie realitatea.md.