Butoi cu pulbere: Fostele republici sovietice cu cele mai multe minorități ruse

collage
Foto: Minoritățile ruse în fostele republici sovietice

În afară de comunitatea rusă din Crimeea, pe care Moscova afirmă că trebuie să o „protejeze”, numeroase minorități ruse trăiesc în fostele republici sovietice, dar nu toate sunt la fel de apropiate de Rusia, relatează Gândul, cu referire la AFP.

#1. Estonia

tallinn_estonia_photo
PC: globeimages.net

Peste 330.000 de ruși locuiesc în Estonia, respectiv un sfert din populația totala. Concentrați în principal în jurul orașului Narva, în apropiere de frontiera rusă, ei au fost obligați să treacă un test de limba estonă pentru a obține naționalitatea acestei țări și, în consecință, pentru a vota în alegeri, chiar dacă s-au născut în Estonia. Membra UE și NATO, Estonia are relații diplomatice tensionate cu Rusia și este periodic ținta unor atacuri cibernetice, pe care Tallinn-ul le atribuie hackerilor ruși.

 

#2. Letonia

PC: cdn.logitravel.com
PC: cdn.logitravel.com

Etnicii ruși reprezintă 27% din populația acestei țări membre a Uniunii Europene. În 2012, Letonia a refuzat, printr-un referendum să facă din limba rusă a doua limbă oficială a țării.

Ca și Estonia, pentru a obține cetățenia țării, ei trebuie să treacă un test de limba letonă. În consecință, 300.000 de membri ai minorității ruse sunt apatrizi.

 

#3. Lituania

PC: traveleurope.cc
PC: traveleurope.cc

Puțin sub 10 la sută din populația Lituaniei este rusofonă, potrivit bazei de date europene, și trăiește în marile orașe ale țării baltice.

 

#4. Belarus

PC: wikimedia.org
PC: wikimedia.org

Rusa, una dintre limbile oficiale ale țării, este vorbită de aproape toată populația, dar doar 8 la sută dintre locuitori sunt considerați etnici ruși.

 

#5. Republica Moldova

PC: eclujeanul.ro
PC: eclujeanul.ro

Peste 6% din populația Republicii Moldova este considerată de etnie rusă. În teritoriul separatist Transnistria, susținut economic și politic de Kremlin, rusofonii reprezintă 60% dintre locuitori: jumătate dintre ei se consideră ruși, ceilalți ucraineni.

 

#6. Georgia

PC: onlinetefl.com
PC: onlinetefl.com

Dacă numărul persoanelor rusofone este redus în Georgia, rusa este una dintre limbile oficiale în Abhazia și Osetia de Sud, două teritorii separatiste care ș-au proclamat independența în 2008, în urma unui război scurt între Rusia și Georgia, și pe care doar Moscova și alte câteva capitale le-au recunoscut.

 

#7. Kazahstan

nationalgeographic.com
nationalgeographic.com

Trei milioane de persoane, considerate etnici ruși, trăiesc în Kazahstan, respectiv 23 la sută din populație. Majoritatea trăiesc în regiunile din nordul țării și reprezintă aproape jumătate din locuitorii de aici. Rusa este una dintre limbile oficiale ale țării. Ultranaționaliștii ruși, între care șeful partidului liberal-democrat (LDPR) Vladimir Jirinovski, au cerut deja anexarea sa de către Rusia.

 

#8. Kârgâzstan

PC: afsusa.org
PC: afsusa.org

Aproximativ 10 la sută din populație este considerată de etnie rusă. Rusa este din 2001 una dintre limbile oficiale ale țării.

 

#9. Uzbekistan

PC: at-communication.com
PC: at-communication.com

Minoritatea rusă reprezintă 6 la sută din populația țării, respectiv puțin peste 1,7 milioane de persoane. În alte tari ale fostei URSS din Asia Centrală (Turkmenistan, Tadjikistan), prezența unei minorități ruse nu este semnificativă din punct de vedere numeric.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente