Directoarea unui liceu din Capitală a fost condamnată astăzi la 5 ani de închisoare cu executare, fiind acuzată de corupere.
Aceasta a mai fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de 2 ani, fiind obligată să achite şi o amendă în mărime de 20.000 de lei. Femeia a fost luată sub strajă chiar din sala de judecată a Judecătoriei Botanica.
Reamintim că, directoarea a fost reţinută în flagrant pe 28 august 2013, după ce procurorii şi ofiţerii anticorupţie au reuşit să documenteze acţiunile ilicite ale acesteia. În fapt, femeia a fost acuzată că ar fi estorcat şi primit de la părintele unui elev 600 de euro pentru a-l admite, prin transfer, la studii în liceul pe care-l conduce. În cadrul percheziţiei efectuate în biroul de serviciu, femeia a predat benevol suma de bani primită de la părinţii elevului.