(video) Chișinăul este „inaccesibil” pentru persoanele cu mobilitate redusă

comunitatea-mondiala-marcheaza-astazi-ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-1386059619
Foto: PC: discriminare.md

Mersul la magazin, o plimbare prin oraș sau o eventuală vizită la medic este un adevărat chin pentru persoanele cu mobilitate redusă. Centrul de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova a realizat un material despre obstacolele pe care le întâlnesc această categorie de cetățeni.

Astfel, locuitorii capitalei sunt foarte nemulțumiți de faptul că autoritățile nu le crează condiții de deplasare acestor categorii de persoane. Mai ales că această problemă nu este una care a apărut recent, chiar din contra, la acest subiect s-a discutat foarte mult însă până acum rezultate concrete nu au apărut.

Asociația „Motivație”, care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, a creat o „hartă a accesibilității”, unde sunt indicate nivelele de accesibilitate a clădirilor din Chișinău. Conform acestei hărți, nivele variază între „parțial accesibil” și „inaccesibil”, „accesibile” sunt doar două instituții din cele 55 care au fost evaluate.

Ludmila Iachim, coordonator Program de Reabilitare a Asociației „Motivație” afirmă că: „Societatea nu este informată la acest capitol. Ei nu știu cine sunt persoanele cu dizabilități și care sunt abilitățile acestora. Faptul că noi nu vedem persoane cu dizabilități pe stradă este problema accesului, ei nu pot ieși din clădiri pentru că nu există rampele speciale care ar permite ieșirea din acele clădiri.”

Rampele existente nu sunt proiectate corect și din acest motiv deplasare acestor oamenii este una dificilă, fără ajutorul cuiva persoanelor cu dizabilități le este greu să circule.

Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, 70 la sută din instituțiile publice și clădiri cu menire socială din țară nu dispun de rampe de acces, iar cele existente nu corespund normelor prevăzute de lege.

Urmăriți întregul material al Centrului de Investigație Jurnalistice din Moldova mai jos:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente