Băsescu a decorat mai multe personalităţi din Moldova printre care Doga, Chirtoacă şi Botgros

collage
Foto:Băsescu a decorat mai multe personalităţi din Republica Moldova

Preşedintele României, Traian Băsescu a decorat, ieri 26 martie, mai multe personalități din Republica Moldova, printre care Mircea Druc, Alexandru Moşanu, Dorin Chirtoacă şi Nicolae Botgros.

În semn de înaltă preţuire pentru îndelungata şi prestigioasa activitate pusă în slujba promovării culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti în Republica Moldova, contribuind, pe această cale, la întărirea relaţiilor bilaterale speciale, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Mare Ofiţer lui Mircea Druc, primul premier al Republicii Moldova, şi lui Alexandru Moşanu, preşedintele primului Parlament al Republicii Moldova.

De asemenea, preşedintele a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Comandor academicianului Mihai Cimpoi, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Ofiţer lui Dorin Chirtoacă, primar al Municipiului Chişinău, şi lui Anatol Vidraşcu, director general al Grupului Editorial „Litera” şi Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler Eugeniei Marin, profesor de limba şi literatura română, preşedinte al Asociaţiei Obşteşti „Două Inimi Gemene”.

De asemenea, președintele României, domnul Traian Băsescu, a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Mare Ofiţer domnului Eugen Doga, compozitor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, domnului Nicolae Mătcaş, lingvist, publicist, poet, și domnului Constantin Tănase, director al cotidianului „Timpul” din Chişinău, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Comandor domnului Leonid Bujor, fost ministru al Educaţiei din Republica Moldova, și domnului Anatol Petrencu, om de ştiinţă, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Cavaler, domnului Marian Voicu, jurnalist, și Ordinul Naţional „Pentru Merit” – în grad de Comandor domnului Ion Buga, profesor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, și doamnei Valentina Ursu, jurnalist.

Domnul președinte Traian Băsescu a oferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” – în grad de Ofiţer, doamnei Aneta Grosu, redactor-şef al săptămânalului „Ziarul de Gardă” din Chişinău, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Mare Ofiţer, Categoria A – „Literatură”, domnului Nicolae Dabija, scriitor, redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Comandor, Categoria A – „Literatură” domnului Arcadie Suceveanu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofiţer, Categoria A – „Literatură” domnului Vitalie Ciobanu, redactor-şef al revistei literare a tinerilor scriitori din Republica Moldova „Contrafort”, domnului Ion Găină, director şi fondator al Muzeului Memorial „Alexei Mateevici” – filiala Zaim, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Mare Ofiţer, Categoria B – „Muzică” domnului Nicolae Botgros, director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii” și Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Comandor, Categoria F – „Promovarea culturii” domnului Petru Bogatu, jurnalist, eseist și scriitor, și domnului Sandu Grecu, director al Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău, fost ministru al Culturii şi Cultelor.

Totodată, președintele României, domnul Traian Băsescu, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofiţer, Categoria F – „Promovarea culturii”, domnului Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, eseist şi editor, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii” domnului Valeriu Ostaş, consilier, Primăria Oraşului Căuşeni, director al „Casei Limbii Române” din Căuşeni, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Comandor, Categoria G – „Culte” Preacucernicului Părinte Petru Buburuz, preot paroh al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofiţer, Categoria G – „Culte” Preacucernicului Părinte Sergiu Aga, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, Preacucernicului Părinte Vasile Burduja, preot paroh al „Catedralei Oaselor” cu hramurile „Sfântul Dumitru” şi „Tuturor Sfinţii Români” din Cania, și Preacucernicului Părinte Sorin George Huluţă-Saftiuc, preot paroh al Bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca, și Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofiţer, Categoria H -„Cercetarea ştiinţifică” domnului Silviu Andrieş-Tabac, doctor în istorie, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Heraldică a Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente