Coşmarul elevilor moderni: aplicaţia care permite profesorului să le închidă mobilele de la distanţă

article-2142640-0440F6890000044D-734_634x402
Foto:PC: dailymail.co.uk

Profesorii sud-coreeni nu mai trebuie să se lupte, pentru atenția elevilor, cu atracția prezentată de telefoanele într-o țară extrem de evoluată din punct de vedere al tehnologiei.

Soluția care a venit în sprijinul dascălilor este o aplicație care închide, de la distanță, ca o telecomandă, toate dispozitivele mobile de pe suprafața campusului școlar, scrie Time, citat de Think Outside The Box.

Aplicaţia a fost dezvoltată de iSmartKeeper şi este folosită, în prezent, de profesorii din mai multe şcoli din provincia Gangwon, ca formă de testare. Dascălii au mai multe opţiuni de a „închide” accesul tinerilor la telefoane: le pot opri de tot când tinerii sunt în şcoală, pot permite numai convorbiri de urgenţă sau pot închide aplicaţiile de pe telefoanele inteligente, dar pot permite efectuarea convorbirilor. Aplicaţia pusă la dispoziţia profesorilor preia controlul asupra telefoanelor mobile ale elevilor de îndată ce aceştia intră în perimetrul campusului şcolar. Măsura vine ca urmare a creşterii îngrijorătoare a „relaţiilor nesănătoase” dezvoltate de tineri cu telefoanele lor – mai precis, a dezvoltării unei dependenţe periculoase de tehnologie, constatată la nivelul Coreei de Sud de către autorităţile guvernamentale.

Astfel, potrivit National Information Society Agency, 18% dintre adolescenţii Coreei de Sud sunt dependenţi de smartphone-urile lor, folosindu-le mai mult de şapte ore pe zi şi prezentând simptome de izolare socială – anxietate, insomnie, depresie – atunci când telefoanele respective le sunt luate. Până acum, testele aplicaţiei destinate profesorilor au dat rezultate şi bune, şi mai puţin bune. S-au întâmplat erori precum cazul unui elev al cărui telefon a fost menţinut închis mai multe ore şi după ce a părăsit şcoala. Aplicaţia funcţionează numai pe Android, aşa că elevii deţinători de telefoane mobile inteligente au găsit, deja, modalităţi de a-şi folosi telefoanele, în ciuda „închiderii” ordonate de profesor. Totuşi, toate cele 677 de şcoli din provincia Gangwon au fost sfătuite de autorităţile în domeniul educaţiei să înceapă să folosească sistemul, care ar urma să înlocuiască vechiul sistem, de colectare a telefoanelor mobile de către fiecare profesor, la începutul orei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente