În luna decembrie anul trecut, Steve Angello de la Swedish House Mafia a arendat studioul ”Boom Boom Room” din Los Angeles, pentru a organiza o tabără de creație pentru el și alți câțiva artiști semnați la Size Records. Printre ei a fost și nepotul celebrului scriitor Spiridon Vangheli, DJ-ul Max Vangeli.
Billboard scrie că creația tânărului Max nu dezamăgește fanii, deoarece sună exact așa cum trebuie să fie o piesă de la un artist care se află sub protectoratul lui Angello.
Conceptul taberei de creație nu este nou în industria muzicală, dar nimeni până acum nu au făcut-o în așa mari proporții precum cei de la Size. Aceștia vor sărbători zece ani printr-un show mare la Miami, ceva mai târziu în martie. Evenimentul poartă denumirea de „#DECADE” și Max Vangeli va fi prezent la datorie alături de An21, Third Party, Sunnery James și Ryan Marciano. Angello bineînțeles va fi și el prezent!
„Am vrut să fac ceva deosebit, spune Max. Nu am vrut o piesă care să fie ca toate celelalte. Am muncit foarte mult pentru „Last Night Changed It All,” iar rezultatul este unul foarte special pentru mine.” Dacă vrei să urmărești mai departe activitatea lui Max, iată aici pagina lui de Facebook.