Recensământul ar putea fi amânat pentru luna mai

recensamant_35448600
Foto:PC: media2.romaniatv.greenlab.ro

Recensământul în Republica Moldova, care urma să aibă loc în perioada 1-14 aprilie, ar putea fi amânat. O iniţiativă în acest sens a fost discutată la Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi.

Vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a spus că motivele sunt de ordin financiar, transmite IPN. 46% din bugetul pentru recensământ urma să fie finanţat din surse externe. Pentru că alocarea banilor a întârziat, Biroul Naţional de Statistică (BNS) propune ca recensământul să aibă loc mai târziu, în perioada 12-25 mai. Propunerea a fost susţinută de către şase membri ai comisiei, din 12 prezenţi. Decizia finală va fi luată în plenul Parlamentului.

Recensământul va dura 14 zile. Categoriile de populaţie supuse intervievării vor fi persoanele cu reşedinţă obişnuită în Republica Moldova; persoanele temporar absente, aflate la muncă şi la studii peste hotare; personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale Republicii Moldova; persoanele cu reşedinţă temporară în Republica Moldova.

Recensământul constă în înregistrarea statistică a populaţiei şi animalelor, iar bugetul estimat este de 90 de milioane de lei. Ultimul recensământ al populaţiei în Moldova a avut loc în 2004.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente