Publicul și jurații de la Românii au Talent au asistat săptămâna trecută la un număr extraordinar susținut de remarcabila formație de dans popular din Moldova, Ansamblul „Veselia”.
Coregrafie de excepție, grație în fiecare mișcare şi mult talent au demonstrat toți dansatorii de la cel mai mic la mare ridicând la final sala în picioare.
Andra a mărturisit că evoluția ansamblului „Veselia” a fost „cel mai bun moment de folclor pe care l-am văzut eu până acum. Rapiditatea cu care dansați, bucuria, veselia voastră, datina, tradițiile, costumele, ne-ați oferit tot ce se poate din folclor”, a mărturisit interpreta română.
„Pur și simplu fantastic. Îmi vine să mă apuc de genul ăsta de dans mâine. Aveți tot respectul meu, sunteți niște dansatori fantastici. Răspunsul meu este DA”, le-a spus juratul Mihai Petre. „Ansamblul de dans popular „Veselia” este cel mai bun ansamblu de folclor pe care l-am văzut eu până acum. Punct”, a mai adăugat juratul la final.
„Băi nene, ăsta e dans popular. Mi se pare că este primul moment de dans în care iau foc. La un moment dat am avut senzația că vreau să ies de la masa juriului și să zic vreau și eu”, le-a spus Andi Moisescu dansatorilor moldoveni.
Cu trei de DA, Ansamblu Veselia va merge mai departe la Românii au Talent.