Pentru a doua oară la Eurovision, Felicia Dunaf ne-a împărtăşit din experienţa ei în cadrul concursului dar şi cum a ajutat-o acesta în carieră.
La cei 18 ani, are deja o experienţă demnă de un adevărat artist. Premii la concursuri naţionale: Două inimi gemene, Steaua Chişinăului, Faces of Friends dar şi internaţionale: Concursul Internaţional de Muzică din Los Angeles Colibri şi deja pentru al doilea an consecutiv, participantă la selecţia naţională a concursului Eurovision.
#1. Ce te-a motivat să participi pentru a doua oară la Eurovision?
– Nimic nu vine de la sine, trebuie să muncești ca să obții ceva și cum Eurovision este singurul concurs de la noi din țară prin care chiar te promovezi și în care te poți manifesta frumos, merită toate investițiile.
#2. Cum te-a ajutat experiența de anul trecut în carieră?
– Eurovision-ul m-a determinat să muncesc mai mult și astfel m-am maturizat. După Eurovision s-au deschis foarte multe uși, motiv pentru care am decis să particip și anul acesta.
#3. Ce i-ar trebui Moldovei pentru a câștiga Eurovision?
– Eurovision este un concurs politizat din păcate și cu toate că Moldova nu e cu nimic mai în urmă decât alte țări, acest fapt ne defavorizează. Cu toate acestea ne străduim, am avut până acum concurenți foarte buni.
#4. Care este reprezentaţia ta preferată a ţării noastre la Eurovision?
– Reprezentațiile trupei Zdob și Zdub și a Nataliei Barbu cred că au fost momentele de apogeu.
#5. Ce părere ai de concurenții de anul acesta? Ai ascultat celelalte piese din concurs?
– Eu mă strădui să nu ascult de obicei, pentru că nu am mare interes, eu îmi fac treaba mea și nu mă uit la cei din jur. Totuși cred că cei care au mai mare experiență ar merita mai mult să câștige. Favoriții mei sunt Boris Covali și Cristina Scarlat.
#6. Descrie piesa ta şi mesajul pe care îţi doreşti să-l transmiţi anul acesta la Eurovision?
– Piesa mea ”The Way I Do” are un mesaj foarte pozitiv şi însăşi genul piesei este unul foarte diferit. Piesa mă inspiră. Eu cânt despre faptul că urc spre culmile unui munte, acest munte nefiind altceva decât scopul meu în viaţă. Ideea este că fiecare dintre noi trebuie să trăiască în aşa fel încât să ajungă în vârful muntelui şi deci, să-şi atingă acel scop al vieţii.
#7. Eurovision-ul ar fi la moment acel ”munte” pentru tine?
– Deşi am mai mulţi ”munţi” în viaţă, unul dintre ei ar fi într-adevăr Eurovision.
#8. Ce contează cel mai mult într-un spectacol în cadrul Eurovision: piesa, vocea, spectaculozitatea numărului?
– Este vorba despre un tot întreg, un număr reuşit va fi constituit pe baza unei armonii dintre toate acestea. Trebuie să te remarci şi prin piesă şi prin rochie, prin tot spectacolul în sine.
#9. Care sunt planurile tale după Eurovision?
– După Eurovision, lansez piese noi şi mă pregătesc de BAC. Momentan sunt două mari etape în viaţa mea: Eurovision-ul şi BAC-ul.
#10. Ce rol are Eurovision-ul în cultura noastră şi cum apreciază societatea noastră acest concurs?
– Eurovision-ul este destul de promovat la noi în ţară şi oamenii sunt foarte receptivi la tot ceea ce înseamnă acest concurs, motiv pentru care sunt mai motivată să particip şi tot ceea ce fac este din plăcere, în ciuda tuturor greutăţilor.