Bărbatul care a căzut acum o săptămână odată cu balconul din strada Eugen Coca numărul 18 din Chișinău a murit la spital.
Incidentul care a provocat moartea tânărului, în vârstă de 30 de ani, a avut loc săptămâna trecută. Balconul de la etajul 6 a blocului de locuințe s-a prăbușit în momentul în care două persoane ieșise să fumeze. Unul dintre ei a căzut la pământ. În consecință, tânărul respectiv s-a accidentat grav, iar pe tot parcursul săptămânii a fost internat, în stare critică, la secția de reanimare. El s-a aflat de atunci în comă, fiind conectat la aparate, dar nu și-a mai revenit. Potrivit medicilor acestea avea prea multe leziuni interne.
Inspecția de Stat în construcții a constatat că blocul a fost construit cu grave erori de proiectare.
Primăria Chişinău va acorda un ajutor material familiei tânărului decedat. Banii vor fi acordați din Fondul de rezervă a municipiului Chișinău, iar cuantumul ajutorului financiar va fi stabilit săptămâna viitoare, în cadrul ședinței Fondului.