Tinerii au discutat azi cu șeful adjunct al misiunii diplomatice a ambasadei SUA, Kara McDonald, despre cariera în domeniul diplomației și experiența de a lucra la Casa Albă.
Mai mulți tineri au avut astăzi oportunitatea de a afla detalii despre ceea ce înseamnă să lucrezi la Casa Albă: avantaje, dezavantaje, sacrificii și lucruri neobișnuite. Cei interesați de o carieră în domeniul relațiilor internaționale au putut afla direct de la Kara McDonald despre riscurile dar și beneficiile profesiei.
Kara McDonald are o experiență vastă în domeniul afacerilor externe, câteva exemple fiind: funcțiile deținute în cadrul Consiliului Național de Securitate, reprezentat al misiunilor diplomatice în Haiti, România, Bosnia, asistent special al lui Nicholas Burns, Subsecretar de Stat pentru Afaceri Politice.
Tinerii prezenți la eveniment au fost ghidați printr-un tur virtual al Casei Albe și au aflat lucruri interesante despre cele mai importante camere ale clădirii. De asemenea, tinerii i-au adresat întrebări Karei McDonald, în urma cărora au aflat că avantajele pe care ți le oferă un post de muncă la Casa Albă sunt multe dar și sacrificiile sunt mari, astfel încât regimul foarte încărcat de muncă te poate lipsi de timpul petrecut cu familia. Despre Moldova a spus că este o țară foarte prietenoasă în comparație cu România, iar în ceea ce privește problemele economice ale țării noastre, Kara McDonald și-a exprimat optimismul și speranța, spunând că e necesar să fie implicați toți oamenii pentru a realiza o schimbare.
Printre lucrurile neobișnuite dar și foarte interesante pe care le-a împărtășit cu tinerii, a fost și faptul că în SUA, la începutul unui nou mandat, tot ceea ce ține de mandatul vechi (telefoane, instrumente, informații înregistrate și chiar și calculatoarele) este arhivat, astfel încât un nou mandat înseamnă un nou start: noi calculatoare, noi telefoane, noi materiale de lucru. Iar în camera miniștrilor, pe scaunele fiecăruia din aceștia, este inscripționat nu doar numele ministrului actual dar și a celor care l-au precedat în funcție.
Întrebată ceea ce o deranjează la Casa Albă, a spus că cel mai greu este faptul că simți o mare presiune, fiind afectat de puterea responsabilității iar deseori aroganța este cea care descrie cel mai bine atmosfera de lucru de acolo.
„Experiența de azi m-a motivat și mai mult ca în viitor să studiez Relații Internaționale”, a declarat pentru #diez, Elizaveta Bezilevici, studentă a Colegiului Financiar Bancar.