Grigore Petrenco: Curtea Constituțională poate să contribue la decriminalizarea Parlamentului

a75cc3051c434e85ee2d85c7d82b1df1
Foto:Grigore Petrenco, PC: Ziarul Naţional

Curtea Constituțională trebuie să se expună asupra compatibilității condamnatului Valeriu Guma cu fotoliul de parlamentar pe care acesta îl ocupă în Parlamentul Moldovei. Astfel, această instituție, are șansa să contribuie la decriminalizarea Parlamentului Republicii Moldova și a întregii guvernări, a declarat Grigore Petrenco în cadrul unei conferinţe de presă.

Grigore Petrenco, care a depus, joi, 6 februarie, o sesizare la Curtea Constituţională pe acest subiect. În cadrul unei conferinţe de presă pe aceeaşi dată, deputatul comunist a declarat că CC poate fi unul din instrumentele care vor contribui la decriminalizarea Parlamentului.

”Decriminalizarea Parlamentului a început cu votul de neîncredere acordat lui Plahotniuc anul trecut și cu demisia lui în calitate de deputat, însă acest proces nu s-a finalizat. Plahotniuc continuă să controleze instituțiile statului din afara Parlamentului, Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, o parte din sistemul judiciar și nu numai. În Parlament și în afara lui s-a format un grup politico-criminal în frunte cu Plahotniuc care ține toată țara, toți cetățenii ostatici ai intereselor acestui grup oligarhico-mafiotic”, a declarat Grigore Petrenco.

Potrivit lui Petrenco, în același timp, ”în Parlamentul Republicii Moldova se află un deputat care este condamnat la 4 ani de închisoare cu executare printr-o decizie irevocabilă de instanța de judecată din România pentru acte de corupție și trafic de influență”. ”Este vorba despre deputatul din cadrul aceluiași grup politico-criminal al Partidului Democrat, pe care îl cheamă Valeriu Guma”, a declarat Petrenco, care a anunțat că depune la CC o solicitare prin care îi cere să se expună asupra compatibilității aflării în Parlament a condamnatului Guma.

În primăvara anului trecut, deputatul fracțiunii PDM, Valeriu Guma, a fost condamnat de Curtea de Apel din România la  4 ani de închisoare cu executare. Guma a fost acuzat de autoritățile române că a mituit un funcționar public român. Inspectoratul General al Poliţiei Române a emis un mandat „de executare a pedepsei cu închisoarea” pe numele deputatului Guma. De asemenea, deputatul este anunţat în căutare internaţională de Biroul Interpol.

Pe data de 27 ianuarie curent, Ambasadorul României acreditat la Chișinău, Marius Lazurcă, a declarat  în cadrul unei emisiuni televizate că deputatul fracțiunii PDM, Valeriu Guma, este cetățean român și trebuie să fie deferit justiției române pentru încălcările admise pe teritoriul acestei țări.

Ambasadorul a subliniat că în calitatea sa de cetățean român, Valeriu Guma, ”face obiectul unei sentințe definitive sub acuzația de corupție”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente