Danemarca s-a clasat pe primul loc în cadrul raportului World Happiness Report. În urma acestui clasament s-a studiat prin ce Danemarca se diferențiază de celelalte „țări nefericite”.
Pentru a deține un astfel de titlu, e necesar ca țara să aibă condițiile care creează o astfel de viață. În acest context putem enumera cel puțin trei condiții aflate la un nivel mult mai personal al fiecărui individ: simțul sprijinului social, libertatea fiecăruia de a face alegerile pentru propria viață și o cultura a generozității.
Danemarca are un nivel ridicat de securitate socială, care este parţial finanţată prin impozite.
Participarea la majoritatea ramurilor sistemului de securitate socială danez, este obligatorie.
De aceea, nu este nevoie să îndeplineşti nici o formalitate, cu excepţia asigurării de şomaj care este facultativă.
În ceea ce priveşte boala, naşterea, condiţiile pentru copii şi părinţi, pensiile, Danemarca este o ţară sigură. Străinii care vin în Danemarca sunt asiguraţi ai sistemul de securitate socială de îndată ce încep să lucreze.
Pe lângă faptul că o țară sigură și armonioasă, ea se apropie și de egalitatea perfectă între sexe, ceea ce nici-o țară în lume nu reușește, însă Danemarca și alte state nordice se apropie foarte mult de aceasta utopie. Țările nordice au fost printre primele care a dat acordul pentru dreptul de vot femeilor (Suedia – 1919, Norvegia – 1913, Islanda și Danemarca – 1915 și Finlanda – 1906).
# Libertatea de a face voluntariat
Există o rată foarte mare de voluntariat în rândul populației Danemarcei: 40% din locuitorii acestei țări se ocupă cu munca voluntară în asociații sportive, organizații nonguvernamentale, organizații sociale, politice. Doar în 2006 existau peste 100.000 de ONG-uri la o de 5 milioane jumate de oameni (2012).
Danezii au un spirit comunitar și o cultură civică net superioară altor state europene cu populație mai mare sau cu o tradiție mai lungă.
# Cultura daneză
Conceptul Hygge: Este specific Danemarcei și reprezintă totalitatea stărilor de bine cauzate de mâncarea bună, de băutura bună și de o seară plăcută alături de prieteni sau de familie. Cu toate acestea, hygge nu este numai o stare de spirit prin care danezii evadează din cotidian pentru a-şi încărca bateriile; este mama tuturor părţilor negative ale Danemarcei. De aceea, pentru a înţelege caracterul danez, acest fenomen trebuie disecat în profunzime.
În aproape toate limbile există un cuvânt care să însemne ceva aproximativ cu aspectele originale ale conceptului de hygge: în engleză – cosiness , în germană – Gemütlichkeit , în franceză – douillet , iar în română – 1. confort, comoditate ; 2. intimitate, atmosferă plăcută.