Sesiunea extraordinară a Parlamentului solicitată de PCRM a eşuat

sala_parlament_arena_md
Foto: PC: noi.md

Sesiunea extraordinară a Parlamentului, convocată la cererea fracţiunii Partidului Comuniştilor, nu are cvorum. Coaliţia Pro Europeană a refuzat să participe la şedinţă.

Parlamentul urma să se expună asupra situaţiei mass-media, pornind de la problema retragerii, la începutul anului curent, a 3 posturi din grilele distribuitorilor de programe TV, transmite IPN.

Liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, preşedintele în exerciţiu al coaliţiei de guvernare, a spus că anul trebuie să înceapă cu dreptul, iar participarea la un spectacol de prost gust, regizat de comunişti, nu înseamnă acest lucru. Deputatul a menţionat că cele 3 posturi au revenit între timp în grilele distribuitorilor şi nu este vorba despre subminarea libertăţii presei. „Nu bătăuşii de comunişti sunt cei care pot să ne dea nouă o lecție de democraţie. Ei au închis gura presei timp de 8 ani”, a subliniat Ion Hadârcă.

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a comunicat jurnaliştilor că este o poziţie consolidată a coaliţiei şi consideră că acţiunile comuniştilor sunt, cel puţin, ridicole. Comisia de profil a Parlamentului urmează să elaboreze un pachet de amendamente pentru a evita excluderea unor posturi din grilele distribuitorilor de programe TV pe viitor.

Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii liberal-democraţilor, a spus că, timp de 8 ani, comuniştii au făcut mai multe acţiuni îndreptate împotriva libertăţii mass-media. „Au concediat jurnaliştii incomozi de la televiziunea publică, au deetatizat postul radio Antena C şi canalul Euro TV, au închis Agenţia Info-Prim. Din acest motiv, subscriem şi noi la decizia coaliţiei”, a adăugat deputatul.

La şedinţa Parlamentului s-au înregistrat doar 41 de deputaţi din 101. În lipsă de cvorum, sesiunea extraordinară a fost închisă. Comuniştii au părăsit sala scandând: „Ruşine”.

Sesiunea ordinară a Parlamentului începe la 3 februarie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente