Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” vrea să contracareze copiatul la examene cu ajutorul tehnologiilor moderne. Răspunsurile studenților sunt evaluate prin intermediul unui soft special.
Acesta afișează rezultatele examenelor în câteva secunde şi exclude factorul subiectiv. Programul a fost testat la Universitatea de Medicină încă din 2003, iar din acest an va fi aplicat pentru toate examenele, în patru limbi, transmite Publika.md.
După ce a fost completat, testul este introdus în acest scaner. Peste câteva secunde, nota elevului apare pe ecran. Sistemul este disponibil în limbile română, rusă, franceză şi engleză. Administraţia universității a procurat în acest an cinci scanere pentru lucrările studenţilor de la examene. „Un terminal a costat în jurul de 14.000 de lei. Costul mai include şi pregătirea testelor. Costul tipăririi acestor teste este în jur de 100.000 de lei pentru un an de studiu”, a spus prorectorul Universității de Medicină, Lilian Şaptefraţi.
Studenții salută utilizarea softului la examene, chiar dacă trebuie să răspundă la o sută de întrebări într-o oră şi jumătate: „Sistemul de examinare este obiectiv. Studentul poate răspunde imediat, dacă a învăţat”. „Sistemul este destul de corect în comparaţie cu alte modalităţi de testare. E imposibil de copiat în aceste condiţii”, spun studenții.
Softul pentru scanarea lucrărilor la examene este utilizat, deocamdată, doar de Universitatea de Medicină.