(video) Banca Central Europeană a dezvăluit noua bancnotă de 10 euro

noua bancnota de 10 euro seria Europa
Foto:Noua bancnotă de 10 euro PC: ecb.europa.eu

Astăzi, 13 ianuarie 2014, Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al BCE, a dezvăluit publicului noua bancnotă de 10 EUR şi a anunţat că aceasta va fi pusă în circulaţie la data de 23 septembrie 2014, anunță un comunicat al Băncii Centrale Europene.

Dl Yves Mersch a declarat: „La 12 ani de la introducerea bancnotelor şi monedelor euro, este uşor să le considerăm un fapt împlinit şi să uităm că introducerea euro a constituit un proiect ambiţios, chiar îndrăzneţ. Moneda unică a contribuit la unificarea a milioane de europeni, în toată diversitatea noastră, iar bancnotele şi monedele euro reprezintă un simbol tangibil al hotărârii noastre de a susţine Uniunea Europeană. Deviza „Euro. Moneda noastră” reflectă întocmai realitatea!”

Potrivit bancamea.md, deşi noua bancnotă de 10 EUR este similară celei emise pentru prima dată în anul 2002, acesteia i-a fost conferită o imagine nouă şi include o serie de elemente de siguranţă noi şi optimizate. De exemplu, la fel ca în cazul noii bancnote de 5 EUR, noua bancnotă de 10 EUR redă în hologramă şi în filigran un portret al Europei, personaj din mitologia greacă ce a dat numele continentului nostru.

Cu ocazia dezvăluirii noii bancnote, dl Yves Mersch a declarat de asemenea:

„Evenimentul de astăzi oferă şi ocazia de a sublinia importanţa menţinerii încrederii cetăţenilor în euro. Unul dintre motivele principale ale introducerii noii serii de bancnote este de a asigura că toate persoanele care le utilizează pot face în continuare acest lucru cu deplină încredere.”

La fel ca în cazul primei serii de bancnote euro, noua bancnotă de 10 EUR va fi foarte uşor de verificat manual şi vizual, utilizând metoda „atinge, priveşte, înclină”. Pe lângă portretul Europei în hologramă şi în filigran, bancnotele includ un număr verde-smarald, care îşi schimbă culoarea din verde-smarald în albastru-închis atunci când sunt înclinate.

Bancnotele de 5 EUR şi 10 EUR din seria „Europa” sunt mai durabile, deoarece sunt prevăzute cu un înveliş de protecţie. Acesta permite ca înlocuirea bancnotelor să se realizeze cu o frecvenţă mai redusă, diminuând astfel costurile şi reducând impactul asupra mediului. În timp, Eurosistemul va optimiza treptat toate bancnotele euro, în ordine crescătoare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente