Haruki Murakami împlinește astăzi 65 de ani

cn_image.size.murakami
Foto:PC: Gasper Tringale

Cunoscut pentru bestselleruri ca ”Pădure Norvegiană”, ”Kafka pe malul mării” sau mult promovata trilogie ”1Q84”, scriitorul japonez a fost printre preferații caselor de pariuri în 2011, ca și potențial câștigător al premiului Nobel pentru literatură.

De obicei, poveștile lui oscilează între două lumi, cea reală și cea fantastică. Uneori aceste lumi sunt complet separate, alteori există un punct de trecere, ca un portal, fie că e uşa unui hotel, fântâna din spatele casei sau o ieșire de pe autostradă. Măiestria stă în stilul de îmbinare a lumilor, a poveştilor şi a simbolurilor.

Pe vremea studenției nu credea că ”are ce-i trebuie” pentru a deveni scriitor și luase decizia de a se dedica unei alte pasiuni, muzica. Timp de 7 ani Murakami a fost proprietarul unui club de jazz din Tokyo, numit ”Peter Cat”, de unde și amprenta muzicală din poveștile sale (pentru fani şi pasionaţi, pe site-ul oficial se află o listă de referinţe cu melodiile întâlnite în fiecare carte).

Decizia de a scrie a fost luată în anul 1978, la vârsta de 29 ani, în timpul unui meci de baseball. Se pare că revelația s-a produs în momentul în care unul din jucători, Dave Hilton, a marcat o lovitură dublă. Murakami s-a apucat de lucru în aceeași noapte, iar un an mai târziu avea să-și lanseze primul roman, ”Ascultă cum cântă vântul”.

Succesul romanului ”Pădurea norvegiană” devenit bestseller în 1987, l-a făcut cunoscut nu numai în Japonia, ci și în lumea largă. Romanul a fost ecranizat în 2010, iar filmul se bucură de un succes impresionant în Japonia.

Sursa: bookblog

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente