Cu interes și admirație privim oamenii extraordinari care fac lucruri ieșite din comun. Ghenadie Șatov, 48 de ani, este primul motociclist moldovean care a avut curajul să facă un tur în jurul lumii.
Ghenadie predă Dao-yoga şi psihologia omului puternic, filosof, fotograf, scriitor, călător, biker, și cel care a făcut înconjurul lumii alături de prietenul său de fier, Simba.
Această călătorie a fost visul tatălui său, care însă nu a reușit să-l realizeze. Fiul a decis să accepte provocarea, tatălui său fiindu-i dedicată această experiență curajoasă. „Tatăl meu a fost militar de submarin. O dată a primit un ordin privind o călătorie în jurul lumii cu submarinul. A reușit să treacă peste Atlantic. Atunci când situația politică s-a schimbat iar nava sa a trebuit să se întoarcă, visul a rămas nefinalizat. La acea vreme, din păcate, nu a fost posibilă realizarea acestuia. Această istorie a rămas în memoria mea pentru o perioadă foarte îndelungată. Tatăl a plecat, dar visul a rămas și atunci a devenit și visul meu.”
La 25 iunie, ziua în care Ghenadii a împlinit 44 de ani, a pornit în călătorie alături de prietenul său de fier, pentru a-și testa întâi de toate rezistența interioară și de a se auto-cunoaște mai bine în situațiile „în care tu ești unicul responsabil de acțiunile tale și consecințele acestora”. „Orice companion de călătorie – este o mare responsabilitate. Nu-ți testezi limitele, dar ești nevoit să recurgi mult la compromis și diplomație. Astfel, călătoria și-ar fi pierdut sensul original.”
Ghenadie, numit în lumea bikerilor FILOSOF, a traversat toate continentele locuite ale planetei noastre după următorul traseu: Asia-Australia-Africa-Europa-America de Sud-America de Nord-Europa. Atunci când și-a planificat ruta a ținut cont de următorii factori: lungimea maximă a traseului acceptabil pentru cei care dețin cetățenia moldovenească, buget modest și lipsa de război în regiunea pe care urma să o traverseze.
Pentru călătorie, Șatov a cheltuit circa 81.000 de dolari, dintre care prietenii și sponsorii l-au ajutat cu o sumă de circa 6.000 dolari. Cel mai scump tranzit, după spusele acestuia, a fost în Argentina, unde vămuirea motocicletei l-a costat 1.642 dolari. O mulțime de timp și bani au fost cheltuiți pentru eliberarea vizelor. Doar pentru Africa a fost necesar să obțină 8 vize. Unul din principalele motive a dificultăților întâmpinate e lipsa acordurilor bilaterale privind regimul de vize între Republica Moldova și unele țări din Africa, astfel trecerea frontierei anumitor state cu pașaport moldovenesc era practic imposibilă. În timp ce trecea frontiera cu Zimbabwe, motociclistul a trebuit să plătească mită 20 dolari pentru a i se pune ștampila necesară în pașaport.
Africa – continentul în care viața umană nu valorează mai nimic sau cei mai temuți 560 de kilometri
Cel mai dificil și periculos moment din întreaga călătorie s-a întâmplat în Kenya, unde parcurgând distanța dintre două orașe era aproape de a-și pierde viața. După un drum foarte dificil pe teritoriul Etiopiei, Șatov a ajuns la granița cu Kenya, de unde trebuia să-și continue drumului spre orașul Marsabit. Locuitorii l-au avertizat însă cu privire la pericolele care-l pasc și l-au sfătuit să nu înnopteze în deșert, unde poate fi jefuit de bandiți sau atacat de hiene. A fi trebuit să ajungă în Marsabit în cinci ore dar s-a dovedit că aceasta e posibil doar conducând o mașină de teren. „Drumul de acolo este din pietriș, iar căzăturile cu motocicleta deja nici nu le mai calculam. Dar trebuia să parcurg 560 km până la căderea nopții, pentru a nu deveni o pradă hienelor. O dată cu o căzătură zdravănă am lovit rezervorul pe care din fericirea am reușit să-l repar. În deșert am întâlnit un beduin cu un vițel înfometat care își trăia ultimele clipe. Beduinul în loc să mă ajute să mă scol, îmi cerea bani, însă văzând că nu se bucură de un anumit succes a început să arunce cu pietre în mine.” Atunci motociclistul s-a luat la harță cu el, acesta din urmă însă a fugit pentru a cere ajutor. Istovit de drum și arșiță, fără vreun strop de apă la el, Ghenadii a reușit din câteva tentative să ridice motocicleta blocată și să pornească din nou la drum pentru a-și salva viața. A scăpat doar datorită lăsării întunericului și a unui pod de beton unde s-a ascuns pentru a se odihni. Urmăritorii săi, porniți cu o mașină de teren după el, au ajuns cu aproximativ 2 km de locul unde se afla acesta, dar gândindu-se că străinul nu le mai este la îndemână, sau întors și au plecat. Întunericul l-a salvat.
Cea mai sigură țară din lume în viziunea motociclistului moldovean este Sudanul – „poți dormi toată noaptea sub cerul liber și nimeni nu se va atinge cu un deget de tine.” Însă în Zimbabwe, Australia și Columbia a fost atacat. Ciocnirile cu localnicii din aceste zone au rămas nu numai în memoria lui Ghenadie, dar pe corpul acestuia, sub forma unor cicatrici.
În urma călătoriei acesta a reușit să scrie o carte în care a redat toate situațiile prin care a fost nevoit să treacă, unele din ele deloc fericite. Cartea în limba rusă poate fi procurată în librăriile din Chișinău.
Cifre din călătorie:
Kilometraj total parcurs: 100.305 km
Zile – 481
Distanța maximă parcursă într-o zi – 2.000 km
Distanța maximă parcursă fără somn – 2.651 km (33 ore)
Anvelope – 5 seturi
Numărul de țări – 37
Vize – 15
Bani investiți în călătorie – 81.067 de dolari
Căzături – 15-18
Cicatrici – 4
Prietenii legate – 5
În călătorie s-au utilizat – 3 camere foto
Lentile foto – 8
Imagini realizate – 35.600
Arestări – 3
Jefuit – 2 ori
Cei mai ospitalieri – rușii
Cel mai bun oraș – Cape Town (Africa de Sud)
Cea mai sigură țară – Sudan (partea de nord)
Cea mai grea parte a călătoriei – deșertul din Kenya
Cel mai scump continent – America de Nord
Cea mai delicioasă bucătărie – America de Sud
Cea mai scumpă vămuire a motocicletei – Argentina, 1.642 dolari
Peste o sută de fotografii din fascinanta călătorie a lui Ghenadie Șatov pot fi văzute până pe 25 ianuarie în sala Mare a muzeului Zemstvei. Lucrările motociclistului au fost expusă deja în Odesa, Kiev, Harkov şi Vladivostok. Expoziția este deschisă pentru vizitatori zilnic între 16:00 și 22:00.
Puteți citi mai multe detalii despre călătorie pe blogul lui Ghendaie Șatov aici.