„Zero grade”: 15 şoferi, printre care şi angajaţi ai MAI, au fost prinşi beţi la volan

w560xh316_alcool_la_volan_0
Foto:PC: Inspectoratul Național de Patrulare

Operaţiunea „Zero grade” a continuat şi noaptea trecută, în raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Străşeni şi Orhei. Inspectorii de patrulare au depistat 15 şoferi care au consumat alcool sau droguri, înainte de a urca la volan.

Printre aceștia s-au numărat şi doi angajaţi ai Ministerului de Interne, dar şi un reprezentant al Serviciului Pază de Stat. „În urma operaţiunii au fost depistaţi 15 conducători auto în stare de ebrietate. Printre aceştia s-au numărat şi doi colaboratori ai Ministerului de Interne în stare de ebrietate şi un colaborator al Serviciului Pază de Stat”, a declarat Vasile Conţescu, comandantul Plutonului Escortă şi Misiuni Speciale, transmite PublikaTV.

Unii şoferi îşi pun conştient în pericol atât propria viaţă cât şi a altor participanţi la trafic. „Am băut foarte puţin – două beri. Sigur că ştiu că voi fi amendat. Recunosc că am condus, deşi eram beat la volan”, a declarat un şofer.

Angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare susţin totuşi că numărul şoferilor care conduc în stare de ebrietate este în scădere. „Dacă facem o comparaţie cu operaţiunile precedente, numărul conducătorilor în stare de ebrietate este în descreştere, ceea ce este un lucru îmbucurător atât pentru noi, cât şi pentru societatea civilă”, a mai spus Vasile Conţescu.

La operaţiunea din noaptea trecută au participat 12 echipaje ale poliţiei de patrulare. Potrivit oamenilor legii, în weekend-ul trecut au fost prinşi aproximativ 50 de şoferi care conduceau în stare de ebrietate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente