Legislativul s-a conformat deciziei Curții Constituționale, care a stabilit că această măsură de castrare chimică contravine legii supreme a statului. Decizia a fost anunțată ieri, 20 decembrie.
Parlamentul a abrogat legea care prevedea castrarea chimică pentru pedofili și violatori. Documentul a fost declarat anterior neconstituțional de Înaltă Curte, fiind sesizată de președintele țării, iar aleșii poporului urmau să se conformeze deciziei.
Nicolae Eșanu, Viceministrul Justiției a declarat că „Aplicarea măsurilor speciale sub formă de castrare chimică se exclud” din lista prevederilor proiectului de lege.
Liberalii, care anterior, au promovat această măsură de luptă cu pedofilii, spun că datorită abrogării legii țara noastră va rămâne în continuare o destinație pentru acești infractori.
Marian Lupu, Președintele Fracțiunii PD a declarat cu referire la spusele liberalului Valeriu Munteanu următoarele: „Și-a permis despre țara noastră cuvinte urâte, numind-o bordelul Europei. În această sală noi reprezentăm acest stat și ar mai fi cazul să dăm dovadă de un elementar patriotism și responsabilitate”.
Sursa: TV7