Denis Latâşev – Tineri pentru tineri. Spune lumii povestea ta de succes!

DSC5594-e1271745313522
Foto:PC: Arhiva personală

#diez continuă și astăzi, 9 decembrie, să-ți prezente tinerii din Moldova care au în spate o istorie de succes. Astăzi vă prezentăm povestea unui tânăr foarte multilateral care este clopotar, om de afaceri și interpret. Cunoaște-i povestea în rândurile de mai jos.

Denis Latâşev are 26 ani și este originar din Chișinău. Tânărul interpret a participat, doi ani la rând, la preselecția națională pentru Eurovision, pe lângă faptul că se pricepe la cântat, tot atât de bine, știe să bată clopotele. O simplă aventură s-a transformat cu timpul în pasiune şi mai apoi în afacere. Denis deținătorul locului I la Concursul internațional al clopotarilor (ediţia I, 2003). Începând cu 2007 a adus peste 50 seturi de clopote în Republica Moldova, a instalat mai mult de 300 clopote la bisericile din țară și peste hotare (Federația Rusă, Ucraina, Macedonia, Bulgaria, Grecia).

 

DSC5474-e1271747154879

1236294_10201665306452828_258761474_n

Până la 11 ani, toate dangătele clopotelor răsunau pentru mine la fel. Dar într-o zi, trecând prin parcul Catedralei, am rămas uimit cu câtă măiestrie mânuia clopotarul setul de clopote. Nu mai auzisem așa ceva până atunci. Am cerut permisiunea să urc în Clopotniță şi din acea zi nu am vrut să cobor. Clopotarul era un monah călător din Ucraina, venit în vizită la Chișinău. Am început să exersez, chiulind de la ore, iar monahul din Crimeea devenise primul și unicul meu dascăl. La 12 ani am început să bat clopotele la Catedrala Mitropolitană din Chișinău, iar la 15 ani participam deja la primul concurs internațional al clopotarilor. Așa l-am cunoscut pe organizatorul Andrei Dyachkov din Arhanghelsk, președintele Centrului internațional al artei clopotelor, omul, care a jucat cel mai mare rol în viața mea de clopotar. Participând la acest festival, am înțeles că există foarte puțini clopotari profesioniști, de vocație, care, combinând numeroase dangăte, păstrează integritatea și compoziția sonoră a piesei. Atunci, mi-am zis că vreau să fiu și eu ca ei.

 

IMG_66538999552743

collage

Cum și când ai început să cânți?
Am simțit că vreau și pot să cânt, învățând muzica clopotelor. Prietenii mei știu că dacă nu bat clopotele în Clopotnița Catedralei, mă găsesc în studiou, unde înregistrez melodii dragi sufletului meu – jazz, pop… Nu am studii muzicale și pe toate le învăț din mers. Chiar dacă am câștigat niște concursuri, am ieșit în finala Eurovision-ului, am participat la mai multe show-uri, încă nu pot vorbi despre realizări muzicale. Sunt abia la începutul carierei mele în muzică și toate realizările sunt înainte.

Dac-ar fi să alegi, cine, până la urmă, este Denis Latâșev – clopotar, om de afaceri sau interpret?
Clopotar voi rămâne toată viața, asta mi-e vocația. Interpret – la fel, pentru că nu voi renunța niciodată la muzică. Iar omul de afaceri din mine nu v-a muri niciodată pentru că fac un lucru util, care-mi aduce nu numai bani, dar și multă plăcere.

Ce secrete ai învățat, mânuind clopotele?
Mai întâi – un mare adevăr: că meseria de clopotar presupune dăruire de sine, neașteptând să primești ceva în schimb. Cât despre secrete, în secolele trecute, clopotul substituia comunicarea. După „melodia” acestora, lumea știa ce fel de slujbă se ține în ziua respectivă. Dacă melodia clopotelor era veselă, enoriașii aflau că vine mitropolitul la sfârșitul liturghiei. Dacă se bătea doar clopotul mare – lumea știa că cineva a trecut la cele veșnice. Dacă miercuri, vineri şi duminică sunau clopotele după ora 12:00, era semn că cineva s-a cununat în acea zi.

 

541023_10200521370095134_682457002_n

clopot mare

** Tinerii care vor participa în proiect au fost selectați în baza unui concurs de preselecție, cu scopul de a promova în societate modele de tineri energici, ambițioși şi dornici de afirmare, care lansează idei şi inițiative, realizează proiecte, se implică şi contribuie în mod activ la identificarea soluțiilor şi la depășirea dificultăților cu care se confruntă semenii lor.

Știrea este parte a proiectului cu acelaşi nume, realizat în cadrul Programului de granturi, oferit de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi implementat de Centrul de Informare, Instruire şi Analiză Socială „CAPTES” în parteneriat cu Radio Moldova Tineret de la Compania Teleradio Moldova şi portalul ONG.MD.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente