În weekend-ul 23-24 noiembrie a fost prezentarea și premiera filmului autohton ”Culorile” de Viorica Meșină și realizat de Atelierul „Sergiu Prodan” după o idee de Paula Erizanu. Echipa #diez a fost la film și vă propunem să vedeți recenzia noastră.
Filmul îi are în rolurile principale pe Ana (Irina Vacarciuc) și Andrei (Ion Guzu). Un cuplu care s-a întâlnit pe internet. Andrei trăiește în Chișinău și pare bine așezat, Ana este o studentă de 18 ani din provincie care vine la Chișinău și descoperă multitudinea de oportunități pe care i-o poate da capitala.
Denumirea filmului vine de la diferite părți ale filmului. Diferite perioade a relației celor doi protagoniști. Filmul începe cu alb – culoarea purității.
În partea cu o anumită culoare, aceasta este predominantă în vestimentație, culoare afară, accesorii sau alte lucruri, fiți atenți la aceste detalii. Asemănător cu filmul Three Colors: Blue, White, Red sau Hero cu Jet Li.
Coloana sonoră e compusă din cântece ale formațiilor și cântăreților autohtoni (Furiosnails și Guz) și care se încadrează bine în linia subiectului.
În film apar vedetele de la Jurnal TV (prezente și trecute), însă prezența lor nu dau un plus de sentiment filmului, doar mai multe fețe cunoscute pe ecran. Pe același lucru a fost mizată și partea de figurație, unde majoritatea tinerilor în roluri mici sunt tineri care își petrec/petreceau timpul la Noroc Volosatâi (în fața liceului Gheorghe Asachi).
Viorica, personajul jucat de Diana Rotaru, mi-a părut cel mai puternic personaj din film, de asemenea, unicul cu care ar vrea spectatorul să se asocieze după vizionarea filmului.
Simboluri și personaje
Deși uneori în timp putem întâlni replici clișeice sau foarte întrebuințate în vorbirea cotidiană, cuvintele sunt alese așa, și atmosfera încât să te umple de sentiment, și nu doar privești filmul dar și îl trăiești. Te bucuri și suferi alături de personaje.
În film putem întâlni părți ale principalei probleme sociale pe care se bazează filmul (e și normal fiind susținut de Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”) ca de ex: Impunerea actului sexual, a locui la rude care sunt mai avute, gelozia în extremă, divizarea rolurilor femeii și bărbatului în societate, mă bate deci mă iubește și altele.
Feluri de personaje întâlnite în film: tipajul studentei care învață la contract și trebuie să reușească mereu să aibă grijă de ea, prototipul bărbatului prea-protector, prototipul colegului de grupă îndrăgostit, ruda care a reușit în viață, persoana care mereu crede că nu merită ceea ce i se întâmplă, personajul care crede mereu că este corect și le știe pe toate dar și un personaj asemănător zânei bune din Cenușăreasa și simboluri ca Facebook, Skype, Work & Travel, sushi, vorbitul la telefon în timpul condusului sau știri negative la televizor.
Câteva lucruri care eu nu prea le-am înțeles:
#1. Mi-a părut că urmează toamna după iarna (la un moment dat în Chișinău arată bradul și luminițe de sărbătoare) iar în succesiune frunze de toamnă din Dendrarium.
#2. Diana Rotaru în conversația pe Skype pare că e filmată dar nu vorbește prin webcam-ul de la calculator.
#3. De ce l-am fi întâlni pe Dalai Lama în SUA? (sau nu s-a auzit bine și e de fapt Barack Obama)
#4. De asemenea există un moment în film unde este noaptea iar doi copii se joacă nesupravegheați în stradă.
#5. Comportamentul lui Andrei e pre impulsiv și prea posesiv pentru ca lucrurile la final să se întâmple așa cum s-au întâmplat.
După film s-a anunțat că nu va exista continuare.
Verdict
Unul din cele mai bune filme apărute recent în cinematografia Republicii Moldova, ca idee alături de Etajul 2, dar cu un joc al actorilor mai bun. Merită de dus.
Conform statisticilor e probabil povestea de dragostea cea mai întâlnită în Republica Moldova.
Filmul de o oră, va rula între 23 şi 30 noiembrie la cinematograful Odeon. Preţul unui bilet este de 30 de lei.
PS: Filmul mi-a lăsat impresia cât de mult se schimbă lucrurile într-un an. La televizor vedem alte fețe, iar unii dintre prieteni nu mai sunt printre noi.
M-a bucurat dar m-a și întristat să văd numele lui Cristian Nemeț în distribuție.
