Emilian Crețu – Tineri pentru tineri. Spune lumii povestea ta de succes!

IMG_9018
Foto:Emilian Crețu

Timp de o lună #diez vă va prezenta 21 de tineri din Moldova care au în spate o istorie de succes. Astăzi îți prezentăm un tânăr talentat care este actor, stilist, şi maestru în machiaj.

Emilian Crețu are 26 ani și este originar din satul Negureni, r-nul Telenești. Tânărul este actor la Teatrul „Eugen Ionesco”, lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și stilist la Jurnal TV.

 

223523_162761113784450_2960075_n
Emilian pe scena teatrului alături de Irena Boclinca.

Primul rol din viața mea l-am jucat pe scena școlii, într-un spectacol regizat chiar de mine. Poate de aceea nu m-am îndoitnici pentru o clipă că la absolvire voi merge la Academia de Arte, să mă fac actor. Am învățat o fabulă, un cântec, o poezie și un monolog – și m-am prezentat la examen. Actorul Anatol Durbală, membru al comisiei, m-a admis după prima probă, afirmând că “a mai văzut artiști, dar unu ca mine – nu”. Au urmat patru ani grei de muncă istovitoare, cu ore în afara programului, repetiții până după miezul nopții și o lipsă totală de bani. Îmi câștigam existența lucrând moderator la nunți, educator în taberele pentru copii până aveam să descopăr arta machiajului, care mi-a devenit ulterior cea de-a doua meserie. Am studiat arta machiajului și a coafurii la renumitul stilist Nicolae Rusu. La absolvire am fost invitat să activez în calitate de stilist la postul Jurnal TV, unde, până în prezent, am grijă de coafura și make-up-ul prezentatorilor acestui post TV.

 

252600_10151218974104599_74598945_n
Prezentatoarea JurnalTV, Lilu Ojovan văzută „altfel” de Emilian Crețu
1157723_666868866659540_536836446_n
Actrița Mihaela Strâmbeanu machiată de Emilian

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o fiind actor?
Având în spate niște ani de teatru, am învățat poate cele mai importante lucruri în viața unui actor: să trăiesc fără aere de vedetă, să nu merg pe drumuri bătătorite, să nu folosesc rețete încercate, să fiu autentic și plin de inițiativă atât în rolurile principale, cât și în cele secundare. Sunt foarte mândru de nota dată de fostul meu profesor, cunoscutul actor Anatol Durbală, care, printre altele, a spus că sunt cea mai frumoasă realizare a sa.

Ce s-ar fi întâmplat în viața ta dacă nu alegeai actoria?
Alegeam actoria…

Dac-ar fi să alegi între meseria de actor, pedagog și stilist, căreia i-ai da prioritate?
Desigur, actoriei, pentru că de la ea au pornit toate și mă face cu adevarat fericit. Scena este locul unde mă simt cel mai bine, aici îi aduc de fiecare dată un omagiu mamei mele și tot aici îmi dau întâlnire cu spectatorul.

 

532753_394027473968489_777657427_n
Emilian în cadrul unor filmări unde folosește sânge scenic
545029_387612497965976_424678839_n
În Viena

IMG_9035

** Tinerii care vor participa în proiect au fost selectați în baza unui concurs de preselecție, cu scopul de a promova în societate modele de tineri energici, ambițioși şi dornici de afirmare, care lansează idei şi inițiative, realizează proiecte, se implică şi contribuie în mod activ la identificarea soluțiilor şi la depășirea dificultăților cu care se confruntă semenii lor.

Știrea este parte a proiectului cu acelaşi nume, realizat în cadrul Programului de granturi, oferit de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi implementat de Centrul de Informare, Instruire şi Analiză Socială „CAPTES” în parteneriat cu Radio Moldova Tineret de la Compania Teleradio Moldova şi portalul ONG.MD.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente