Un soldat în termen al Armatei Naţionale s-a accidentat mortal cu arma din dotare, în timpul executării serviciului de gardă la 27 octombrie, curent.
Potrivit informaţiei oferite de Centrul operațional de comandă al Armatei Naţionale, incidentul a avut loc în timpul serviciului de gardă, la unul dintre posturile aflate pe teritoriul Taberei Militare 142. Ostașului i-a fost acordat imediat primul ajutor medical. Acesta a fost transportat de urgentă la Spitalul Clinic Militar Central, unde a decedat.
Soldatul a fost încorporat în serviciul militar în termen în august 2013.
Procuratura militară a municipiului Chişinău investighează cazul. Concomitent, o comisie specială a Armatei Naţionale efectuează o cercetare de serviciu privind circumstanţele incidentului.