Republica Moldova a îndeplinit planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize într-un timp restrâns şi reuşeşte să acopere toate condiţionalităţile reflectate pentru abolirea regimului de vize. Mai rămâne de lucrat la reforma în domeniul justiţiei.
Declaraţiile au fost făcute de ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, după discuţia cu misiunea de experţi europeni care au venit la Chişinău pentru a monitoriza şi evalua cum se descurcat Republica Moldova la implementarea în practică a fazei a doua a planului de acţiuni privind abolirea regimului de vize, transmite IPN.
„Am avut un dialog foarte transparent şi deschis. Ambele părţi sunt absolut cointeresate în atingerea rezultatului liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Natalia Gherman. Ea a precizat că este foarte important ca raportul final al misiunii de experţi europeni să fie prezentat oficial în preajma Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, astfel ca procesul să nu fie tărăgănat, iar ţările europene să propună abolirea regimului de vize pentru Republica Moldova în cadrul Summituluis.
Directorul general al Directoratului pentru Afaceri Interne din cadrul Comisiei Europene, Stefano Manservisi, a spus că Republica Moldova dă dovadă de rezultate bune, însă este foarte important ca restanţele ce ţin de reforma în justiţie să fie acoperite, astfel ca lupta cu corupţia şi reforma în justiţie să nu fie doar o bifă într-un document, dar un rezultat real. Oficialul european a atenţionat în special asupra independenţei judecătorilor şi Procuraturii Generale.
Stefano Manservisi a mai spus că planul de acţiuni care a fost sugerat de Comisia Europeană pentru abolirea regimului de vize este, în primul rând, o agendă naţională de reforme, care va ajuta cetăţenii să beneficieze de o liberă circulaţie în UE, Comisia Europeană fiind doar un partener care ajută Republica Moldova să ajungă la standarde care vor ridica nivelul de viaţă şi dezvoltare al cetăţenilor. „Republica Moldova îşi onorează obligaţiile şi acele condiţionalităţi care sunt incluse în acest plan de acţiuni”, a spus Stefano Manservisi.
Moldova a iniţiat dialogul în domeniul liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană în iunie 2010. Planul de acţiuni a fost aprobat în ianuarie 2011.