Negociatorii au discutat despre instalarea oficiilor de control al migraţiei. Partea de la Chișinău și partea de la Tiraspol nu au fost pe aceeași lungime de undă când au vorbit despre înregistrarea la oficiile de migrație.
Conform Publika, locuitorii din stânga Nistrului vor circula liber pe teritoriul ţării şi nu vor fi obligaţi să se înregistreze la oficiile de control a migraţiei. Asigurarea vine din partea vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, după cea de-a patra rundă de negocieri în formatul „5+2”, care a avut loc la Bruxelles. Partea transnistreană insistă, totuşi, ca aceste oficii să nu fie deschise.
„În actele normative, care reglementează activitatea echipelor mobile, este prevăzut că oficiile de control al migraţiei nu vor încălca regimul de circulaţie în zona de securitate. Locuitorii din stânga Nistrului, chiar dacă deţin paşapoarte străine, nu vor intra în categoria străinilor care intră pe teritoriul Republicii Moldova”, a explciat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
Reprezentantul politic al Tiraspolului la negocieri şi-a exprimat speranţa că autorităţile de la Chişinău se vor ţine de cuvânt.
„Parteneri moldoveni ne-au dat asigurări că, săptămâna viitoare, Parlamentul de la Chişinău va opera modificări în legislaţie, astfel, încât vor fi înlăturate toate interdicţiile şi sancţiunile faţă de locuitorii din Transnistria”, a declarat şefa departamentului de Externe de la Tiraspol, Nina Ştanski.
În acest context, participanţii la negocieri au discutat despre necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru libera circulaţie a populaţiei. Totodată, partenerii externi au anunţat că vor acorda asistenţă financiară pentru reabilitarea podului peste Nistru, de lângă satele Gura Bâcului şi Bâcioc.
Următoarea rundă de negocieri, în formatul „5+2”, va avea loc la Kiev, în perioada 24-25 noiembrie.