O tânără a decedat din neglijenţa medicului chirurg

pense_43138100
Foto:Medic chirurg, acuzat de neglijenţă PC: Rtv.net

O tânără din Rezina a decedat pentru că nu i-a fost stabilit corect diagnosticul medical şi nu a fost internată la timp în spital.

Procuratura raionului Rezina informează că, în august 2010 victima s-a adresat la spitalul raional fiind îndreptată de medicul de familie cu diagnosticul „Flegmon în regiunea axilară dreaptă” (inflamaţie purulentă) şi febră.

Medicul chirurg al spitalului însă nu i-a stabilit diagnosticul complet, nu a întreprins măsuri necesare pentru a interna pacienta şi respectiv, nu i-a prescris un tratament adecvat.

În rezultat, conform raportului de expertiză medico-legală, pacienta în vârstă de 25 ani, a decedat câteva săptămâni mai târziu din cauza şocului toxico-septic şi insuficienţei respiratorii acute – complicații ale flegmonului cervical bilateral.

Recent, în baza probelor acumulate de procurori, chirurgul a fost găsit vinovat de încălcarea din neglijență a regulilor şi metodelor de acordare a asistenței medicale, fiind condamnat la 2 ani de detenţie cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de un an. Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost privat de dreptul de a presta servicii medicale pentru un termen de 4 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente