(video) Noaptea Cercetătorilor organizată în premieră la Chișinău

1175466_398140223619997_186343652_n
Foto:Noaptea Cercetătorilor 2013

În premieră în R.Moldova se va desfășura „Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul va avea loc în data de 27 septembrie, începând cu orele 16:00, în scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd, Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1).

Noaptea Cercetătorilor este un eveniment ce promovează imaginea științei în societate şi se desfășoară, la 27 septembrie, concomitent, în peste 300 de oraşe europene. Proiectul se adresează minților curioase ce vor să afle cum e sa fii cercetător științific şi cât de importantă este munca lor de zi cu zi.

Cercetătorii şi publicul larg se vor întâlni într-o atmosferă ce stimulează descoperirea științei prin activități distractive şi educative, în cadrul unui eveniment în care fiecare poate fi om de știință. Evenimentul oferă oportunitatea de a arăta publicului larg că cercetătorii sunt oameni obișnuiți cu ideii neobișnuite ce conduc la dezvoltarea comunităților.

Timp de o seară știința va evada din laboratoare în scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, unde copii de vârstă preşcolară, adolescenţi, tineri şi adulţi, vor avea oportunitatea de a participa activ în desfășurarea experimentelor spectaculoase şi distractive, prezentarea produselor obținute din materiale reciclabile şi discuţii cu toţi participanții, indiferent de nivelul pregătirii lor ştiinţifice, fapt ce ar încuraja tinerii să urmeze o carieră ştiinţifică.

Programul evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente