Socialiștii cer demisia ministrului Agriculturii

bumacov33
Foto:Socialiștii cer demiterea lui Vasile Bumacov. PC tribuna.md.

Partidul Socialiştilor cere demisia lui Vasile Bumacov în legătură cu situaţia privind interdicţia absolută din partea Federaţiei Ruse a importurilor de producţie vinicolă din Moldova.

Potrivit Socialiștilor ministrul Agriculturii s-ar face vinovat de embargoul asupra vinurilor. ,,Partidul ţine să atenţioneze opinia publică asupra faptului că una dintre persoanele ce poartă răspundere nemijlocită pentru degradarea situaţiei este nimeni altul decât ministrul Agriculturii Vasile Bumacov. Anume ministrul Bumacov asigură controlul asupra calităţii producţiei vinicole şi reglementarea activităților în acest domeniu”, se menționează într-un comunicat emis de PSRM.

De asemenea, aceștia nu exclud interdicții totale și din partea altor țări. ”Avînd în vedere obligaţiile ţărilor-membre ale Uniunii Vamale, ne putem aştepta la interdicţii similare din partea Belarusului şi Kazahstanului. Sântem de părere că actuala conducere a Ministerului Agriculturii este incapabilă de a identifica nişte căi eficiente de ieşire a ramurii dintr-o situaţie extrem de complicată”, se mai arată în declarație.

Totodată, PSRM insistă asupra convocării de urgenţă a unei şedinţe extraordinare a parlamentului pe marginea embargoului vinicol şi pomilegumicol şi însușirea ilegală a Băncii de Economii şi Aeroportului Internaţional Chişinău.

Sursa: psrm.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente