În cadrul ședinței comune a Parlamentului și Guvernului RM au fost stabilite prioritățile legislative pentru sesiunea de toamnă.
La ședință au participat conducerea Parlamentului, președinții fracțiunilor parlamentare și ai comisiilor permanente, membrii cabinetului de miniștri. Agenda ședinței a inclus subiecte ce se referă la stabilirea priorităților legislative pentru sesiunea de toamnă a Parlamentului și consolidarea procesului de armonizare a legislației naționale cu cea europeană.
Adoptarea politicii bugetar-fiscale şi a Legii bugetului de stat, promovarea agendei europene și de modernizare a țării, respectiv reformarea Procuraturii și a sectorului justiției în ansamblu, au fost câteva dintre prioritățile anunțate de către Președintele Parlamentului pentru sesiunea de toamnă a Legislativului.
Ședința Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova este a treia la număr și reprezintă o inițiativă a Președintelui Parlamentului, Igor Corman, pentru eficientizarea conlucrării între cele două ramuri ale puterii de stat – legislativă și executivă. Ultima ședință în acest format a fost convocată la 1 iulie 2013.
Sursa: parlament.md