Genesis și Exdrupo se ocupă de decopertarea unei porțiuni de drum de la Bender, iar o companie din Transnistria efectuează lucrările de asfaltare. Aceștea au termen până pe 7 septembrie când urmează să vină patriarhul Kirill.
Zilele trecute a apărut în presă că, în urma declarațiilor lui Vitalie Mrug, directorul companiei Genesis, Întreprinderea Municipală Exdrupo din Chișinău participă la reparația drumurilor din Transnistria cu ocazia vizitei Patriarhului Kirill.
Contractul pentru aceste lucruri este confidențial și a fost semnat între întreprinderea municipală și primăria orașului Bender. Contactați reprezentanți ai întreprinderii municipale au spus că întreprinderea poate semna contracte cu oricine, chiar și America sau Zimbabwe, oricum din cele spuse, la sfârșit de an fiscal, o parte a profitului întreprinderii se revarsă în bugetul municipal.
Directorul Exdrupo, Efim Cheptanari, fiind într-o deplasare, nu a fost de găsit pentru a specifica ce cotă-parte ajunge în bugetul municipiului Chișinău, de asemenea alți angajați ai Exdrupo nu au putut da răspuns la această întrebare.
Lucrările la porțiunea de drum care a fost decopertată de către Exdrupo au fost deja terminate, însă pentru a specifica ce porțiune anume a fost decopertată, ei au recomandat #diez-ului să meargă la fața locului, în Bender, și să vadă.
Purtătorul de cuvânt al Primarului Municipiului Chișinău, Vadim Brânzaniuc, a spus că întreprinderea municipală a fost creată pentru a servi nevoilor municipiului Chișinău. Pe perioada unui an fiscal primăria cheltuie mulți bani pe Exdrupo, astfel orice profit care îl are întreprinderea acoperă o parte din aceste cheltuieli. Exdrupo poate încheia contracte cu oricine, cu toate acestea domnul Brânzaniuc nu a putut specifica ce cotă-parte din profiturile întreprinderii se revarsă în bugetul municipal. Această informație, ar trebui să o știe domnul Efim Cheptanari.
Din raportul de activitate pentru 01.06.2012 – 01.06.2013, Întreprinderea municipală Regia Exploatare a Drumurilor şi Podurilor “EXDRUPO” este un agent economic cu drept de persoană juridică, constituită în exclusivitate pe baza proprietăţii municipale, care, prin utilizarea ei judicioasă, execută lucrări şi prestează servicii necesare municipiului Chişinău pentru realizarea intereselor sociale şi economice ale colectivului de muncă.
Pentru perioada 01.06.2013 până la 31.12.2013, Exdrupo preconizează lucrări efectuate pentru alți clienți în valoare de 15 mii lei, ceea ce reprezintă 12,35% din totalul tuturor lucrărilor. Lucrările din Bender s-ar încadra în această categorie.
Din această situație apar mai multe întrebări:
#1. Înseamnă oare că primăria recunoaște autoritățile din Transnistria dacă permite semnarea contractelor ÎM cu autoritățile din Bender?
#2. A reușit Exdrupo să repare toate drumurile din Chișinău deja? Reparația de la Bender a fost în regim de urgență pentru că vizita Patriarhului Kirill e aproape.
#3. Din profitul pe care îl vor înregistra Exdrupo construind drumuri plătite de administrația din Transnistria, câți bani vor merge la sfârșitul anului în bugetul primăriei?