Incidentul de pe Calea Ieşilor cu implicarea șefului Consiliului Procurorilor, Iurie Garaba este investigat sub toate aspectele de către Procuratura Generală.
Procuratura Generală a confirmat implicarea șefului Consiliului Procurorilor în accidentul avut loc la intersecția străzilor Calea Ieșilor și șos. Balcani
Potrivit comunicatului: ,,autoturismul de model „Ford Tranzit”, ignorând prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere şi încălcând grosolan ordinea publică, fără niciun motiv a tamponat automobilul de model „BMW 530”, condus de Garaba Iurie, în care se aflau membrii familiei acestuia, familia deplasându-se în concediu. În continuarea acţiunilor huliganice, Munteanu Gheorghe l-a înjurat şi l-a agresat fizic pe Garaba Iurie”.
De asemnea, în comunicat scrie că: ,,În cadrul urmăririi penale privind comportamentul huliganic al numitului G.Munteanu s-a efectuat audierea în calitate de parte vătămată a lui Garaba Iurie, au fost audiaţi membrii familiei acestuia (soţia şi copilul). Fiind audiat, bănuitul în actele de huliganism nu a recunoscut vina şi a refuzat să dea declaraţii, fiind reţinut preventiv pentru 72 de ore, în scopul neadmiterii influenţării depoziţiilor martorilor care s-au aflat cu el în acelaşi automobil.”
Remintim că Sergiu Mocanu a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, precum că procurorul l-ar fi agresat fizic pe Munteanu imediat după accident, ameninţându-l cu arma şi închisoarea.