Procesul lui Francesco Schettino, căpitanul vasului naufragiat Costa Concordia, în naufragiul căruia au murit 32 de persoane la 13 ianuarie 2012, s-a deschis miercuri dimineaţă la Grosseto, în Toscana.
Procesul, care se desfăşoară în incinta Teatrului modern de la Grosseto, datorită numărului mare de spectatori aşteptaţi în următoarele luni, trebuia să înceapă marţea trecută, însă a fost amânat după o audiere de doar 15 minute din cauza unei greve naţionale a avocaţilor.
Francesco Schettino, „omul cel mai detestat din Italia” – supranumit de tabloidele britanice ‘”Căpitanul Laş” – este urmărit în justiţie pentru omucidere multiplă prin imprudenţă, abandonarea navei şi daune provocate mediului.
Procesul, în care vor depune mărturie 400 de persoane şi care implică 250 de părţi civile, ar urma să dureze mai multe luni, relatează Agerpres.