Tinerii s-au dovedit a fi locuitori ai municipiului Chișinău și Bălți şi au vîrsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani.
Potrivit cercetărilor efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, la 3 ianuarie, curent, aceștia ar fi instalat niște skimmere de citire a informaţiei de pe cardurile persoanelor ce urmau să le folosească la bancomatul, amplasat pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală, ne informează Inspectoratul General de Poliție.
Astfel, la data de 3 iulie, curent, forțele de ordine, au depistat la domiciliile acestora 15 carduri de memorie, 15 sticuri de stocare a informaţiei electronice, 5 carduri bancare cu logoul a diverse bănci, 1 card alb fără semne distinctive, 4 notebook-uri şi un Ipad, 6 telefoane mobile şi 7 cartele telefonice, 2 chei de la casete bancare individuale de tezaur de la o bancă.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Accesul ilegal la informaţia computerizată” și „Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau produselor program”. Dacă persoanele vor fi găsite vinovate acetsea riscă o amendă de pînă la 20 mii de lei sau privațiune de livertate de pînă la 5 ani.
La moment, cazul este cercetat de poliție pentru stabilirea tuturor persoanelor implicare.