Vom avea mai multe femei la conducere

Vom avea mai multe femei la conducere
Foto: În Executivul nou creat sunt de două ori mai multe reprezentate ale sexului frumos decât în componența precedentului Guvern.

În Executivul nou creat sunt de două ori mai multe reprezentate ale sexului frumos decât în componența precedentului Guvern.

Noul cabinet de miniștri este format din 20 de membri dintre care 5 sunt femei:
-Natalia Gherman, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene și vicepremier;
– Maia Sandu, ministrul Educației;
– Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei;
– Monica Babuc, ministrul Culturii;
– Tatiana Potîng, vicepremier pe probleme sociale.
Potrivit, Ecaterinei Mardarovici, președintele ONG-ului Clubul Politic al Femeilor 50/ ,,componența de gen este una echilibrată, ceea ce va duce la îmbunătățirea indicatorului cu privire la luarea deciziilor”.
Deși încă nu este atinsă media europeană în privința implicării femeilor în politică, totuși prezența lor în viața publică crește. Femeile Europei au demonstrat dintodeauna că sunt puternice și că merită să fie în funcții de conducere.
Angela Merkel, fiind prima femeie cancelar din istoria Republcii Federale Germane. În Topul Forbes se poziționează pentru a patra oară în ultimii cinci ani drept  cea mai puternică femeie din lume;
Elizabeth a II-a este Regina Marii Britanii din 1952 până în prezent;
Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internațional, de-al lungul carierei sale politice, Lagarde a îndeplinit mai multe funcții oficiale în Franța, printre care ministru de finanțe, ministru al agriculturii și ministru al comerțului și industriei. Ea a fost prima femeie care a devenit ministrul unei economii G8.

De asemenea, și alte țări din Europa se pot mândri cu femeile lor: prim-ministrul Slovaciei din 2010 până în prezent este Iveta Radicova, președintele Lituaniei- Dalia Grybauskaité, din 2009 Islanda are și ea în funcția de prim-ministru o doamnă- Johanna Sigurdardottir, premierul Danemarcii din 2011 este Helle Thorning-Schmidt, iar doamna din fruntea Executivului croațian este Jadranka Kosor.

În timp ce 35% din deputaţii europeni sunt femei, în parlamentele naționale procentul rămâne a fi mult mai mic. Pentru schimbarea de gender în instituțiile UE, deputaţii europeni cer guvernelor naționale să propună, după alegerile din 2014, un bărbat și o femeie drept candidați pentru funcția de Comisar European.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente